Poșta Română va livra în continuare permisele auto la domiciliile solicitanților

Compania Națională Poșta Română (CNPR) a anunțat luni că a recâștigat contractul cu Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) pentru livrarea la domiciliul solicitanților a permiselor auto și a certificatelor de înmatriculare a mașinilor.

23 Noiembrie 2020, 09:51 (actualizat 23 Noiembrie 2020, 09:56) |
Poșta Română

Potrivit unui comunicat al Poștei Române, valoarea contractului este de peste 27 milioane de lei. În baza acestuia, CNPR va livra aproximativ 4.800.000 de trimiteri în următorii doi ani.

Anterior, furnizorul RAAPPS a fost tot Poşta Română, care a câştigat, în anul 2017, un contract în urma unei licitaţii la care a participat şi una dintre cele mai importante firme de curierat din România.

La procedura de anul acesta s-au înscris aceleaşi două companii, iar Poşta Română a avut, din nou, oferta câştigătoare.

„Dacă, în anii anteriori, preţul ofertat făcea diferenţa între Poşta Română şi companiile concurente, de data aceasta compania a câştigat contractul obţinând cel mai bun punctaj la factorii de evaluare calitativi şi financiari. Este a doua oară când câştigăm în faţa celei mai mari firme de curierat din ţară, ceea ce demonstrează că Poşta Română este din ce în ce mai pregătită să concureze, de la egal la egal, cu orice furnizor de servicii de curierat”, a declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române.

 

 

 

sursa mediafax

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 5°C
IASI 14°C 6°C
CLUJ 11°C 4°C
CONSTANTA 15°C 6°C
CRAIOVA 17°C 8°C
BRASOV 13°C 1°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI