Poștașul acuzat că a furat un sac cu banii de pensii: „Ce am făcut cu banii? M-am distrat”. Bărbatul a fost arestat. Polițiștii au găsit o parte din banii lipsă într-o sobă

5 noiembrie 2022, 16:19

Polițiștii de investigații criminale din Chitila, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, au făcut sâmbătă o percheziție domiciliară la imobilul din București unde bărbatul de 20 de ani locuia în fapt.

Anchetatorii au descoperit într-o sobă din locuință suma de 28.200 lei.

Suspectul a fost prins într-un apartament de Ploiești, pe care intenționa să îl închirieze. Cât timp era căutat de agenți, omul cheltuia banii prin restaurante, cluburi, magazine de haine.

A împărțit din pradă și cu prietenii lui.

După ce a fost prins, bărbatul a fost adus la sediul poliției din Chitila pentru audieri.

– Ce ai făcut cu banii?

– Ce am făcut? M-am distrat.

– Nu ţi-a fost frică? Unde ai vrut să fugi?

– Nicăieri! Undeva unde să stau.

– La Ploieşti ce-ai făcut?

– M-am distrat cu prietenii„.

În primele declarații, fostul angajat al Poștei le-a spus polițiștilor că se săturase de sărăcie.

Suspectul se angajase ca manipulator de valori cu o săptămână înainte de a comite furtul.

El l-a rugat pe colegul său, șofer, să oprească mașina în fața unui magazin din Chiajna, pentru a-și cumpăra apă. A luat, în schimb, sacul cu 278 de mii de lei și a fugit.

Delapidarea este o infracțiune de serviciu și se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Furtul se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă