PNL a sesizat la CCR legea privind organizarea referendumului

Noile modificări operate în legislativ în urmă reexaminarii i-au determinat pe liberali să depună o nouă sesizare de neconstituționalitate. Ei susțin că proiectul de lege nu a fost pus pe deplin în acord cu decizia CCR din 3 octombrie, în ceea ce privește procedura pentru stabilirea datei referendumului printr-o lege distinctă și, în special, în cazul unui plebiscit național pentru revizuirea Constituției.

29 Decembrie 2017, 13:08 (actualizat 29 Decembrie 2017, 13:14) |
Legea Referendumului, la CCR
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

În septembrie, liberalii, alături de cei de la USR, au contestat cu succes, la Curte eliminarea Parlamentului, a CCR şi a preşedintelui din procedura de stabilire a obiectului şi datei de desfășurare a unui referendum.

”Sesizarea este justificată de încălcarea, în cadrul procedurii de reexaminare a legii menţionate, a deciziei anterioare a CCR (nr. 612/2017), privitoare la aceeaşi lege, prin care au fost admise observaţiile de neconstituţionalitate formulate de PNL”, se arată în sesizarea de neconstituţionalitate.

Liberalii susţin că sunt încălcate prevederile potrivit cărora „în cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale” şi ”deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor”.

Senatorii PNL subliniază că legea criticată are ca domeniu de reglementare norme juridice privitoare la organizarea şi desfăşurarea referendumului şi că în urma cererii de reexaminare, textul legii criticate nu a fost pus în deplin acord cu decizia Curţii Constituţionale.

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 14°C 18°C
IASI 11°C 15°C
CLUJ 11°C 12°C
CONSTANTA 7°C 11°C
CRAIOVA 15°C 17°C
BRASOV 10°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI