PNL a adoptat o rezoluție privind respingerea extremismului politic. Aceasta a fost adoptată cu unanimitate în Consiliul Național

O rezoluție privind ”menținerea stabilității și respingerea extremismului politic” a fost adoptată cu unanimitate, sâmbătă, în Consiliul Național al PNL. Inițiativa i-a aparținut europarlamentarului Rareș Bogdan. Prin textul documentului, liberalii își asumă să rămână la guvernare, susțin în continuare programul ”Anghel Saligny”, unul dintre motivele ruperii coaliției guvernamentale și reafirmă colaborarea cu președintele Iohannis.

18 Septembrie 2021, 11:17 (actualizat 18 Septembrie 2021, 11:30) |
Florin Cîțu și Rareș Bogdan
Florin Cîțu și Rareș Bogdan
PNL

Liberalii mai cer ”partidelor democratice să să izoleze ferm extremismul politic și să refuze orice colaborare cu extremiștii, colaborare care nu face decât să credibilizeze ideologii nocive și să erodeze democrația”.

Consiliul Național al PNL a mai stabilit prin rezoluția votată cu unanimitate să invite USR PLUS la dialog, dar ”fără precondiții inacceptabile”, pentru a reface majoritatea parlamentară creată imediat după alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020.

De asemenea, liberalii l-au mandatat pe Florin Cîțu să ”ia măsurile și deciziile necesare pentru asigurarea în continuare a stabilității guvernamentale și pentru respingerea tentativelor parlamentare de demitere a Guvernului prin moțiune de cenzură”.

(w620) PNL

 

TEXTUL REZOLUŢIEI

 

Exprimând hotărârea de a fi promotor al legalității și al echilibrului, al ordinii și al moderației în politică, Luând act de temerile care există în societate cu privire la recentele evoluții de pe scena politică, care au generat o nedorită criză,

Remarcând activarea unor tendințe politice radicale, anti-democratice, cu potențial de violență,

Ținând cont de atacurile la adresa stabilității guvernamentale și de riscurile pentru România pe care aceste atacuri le implică,

Fiind conștienți de nevoia unor noi eforturi pentru menținerea bunelor perspective de dezvoltare economică în România,

Partidul Național Liberal adoptă următoarea

 

REZOLUȚIE

 

  1. Rămânem ferm angajați în actul guvernării României.
  2. Asigurăm cetățenii și mediul de afaceri, care au exprimat îngrijorări cu privire la stabilitatea politică din România, că suntem perfect conștienți de responsabilitățile PNL și că toate eforturile noastre sunt îndreptate către asigurarea stabilității și funcționarea cât mai bună a guvernării, dincolo de orice dispută de pe scena politică.
  3. Salutăm recenta aprobare în Guvernul României a Programului național de investiții „Anghel Saligny” și considerăm acest program o soluție bună și necesară pentru modernizarea țării, pentru dezvoltarea multor comunități locale.
  4. Solicităm Guvernului României luarea tuturor măsurilor posibile pentru a proteja cetățenii în contextul scumpirilor care au avut loc în sectorul energetic și care le afectează nivelul de trai.
  5. Reafirmăm susținerea categorică pentru parteneriatul dintre partidul nostru și președintele României, Klaus Iohannis. Acest parteneriat este esențial pentru buna conducere a României, pentru succesul guvernării liberale și pentru credibilitatea ei în plan intern și extern.
  6. Cerem clasei politice din România, tuturor partidelor care se definesc drept democratice, să izoleze ferm extremismul politic și să refuze orice colaborare cu extremiștii, colaborare care nu face decât să credibilizeze ideologii nocive și să erodeze democrația. Niciun interes de partid nu poate justifica alianțe cu cei al căror ultim obiectiv este, de fapt, distrugerea democrației românești.
  7. Facem apel la denunțarea imediată și totală de către USR PLUS a oricărei colaborări sau acțiuni politice comune cu Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), o formațiune extremistă, xenofobă și anti-europeană. Niciun partid care se pretinde democratic și pro-european nu poate intra în parteneriate de vreun fel – fățișe sau tacite – cu apologeți ai legionarismului sau ai comunismului, cu susținători ai lui Corneliu Zelea Codreanu sau Nicolae Ceaușescu.
  8. Invităm USR PLUS la un dialog direct, nemijlocit, fără precondiții inacceptabile, pentru a reconstrui încrederea și a reface majoritatea parlamentară creată imediat după alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020.
  9. Reamintim tuturor membrilor PNL obligația lor de corectitudine față de partidul din care fac parte, obligație care include solidaritatea cu echipa guvernamentală liberală și susținerea Guvernului condus de PNL, în fața celor care îl atacă în mod politicanist și care urmăresc să-l slăbească ori să-l demită.

10.  Mandatăm premierul Guvernului României, Florin Cîțu, pentru a lua măsurile și deciziile necesare pentru asigurarea în continuare a stabilității guvernamentale și pentru respingerea tentativelor parlamentare de demitere a Guvernului prin moțiune de cenzură.

 

 

CUVINTE CHEIE
 
Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 16°C 16°C
IASI 15°C 17°C
CLUJ 12°C 12°C
CONSTANTA 13°C 14°C
CRAIOVA 14°C 14°C
BRASOV 12°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI