PNL, între testamentul lui Brătianu și guvernare, la 147 de ani de la înființare

24 mai 2022, 20:58

Liberalii s-au reunit la Vila Florica din Argeș, simbol al liberalismului sub conducerea Brătienilor.

Președintele Klaus Iohannis le-a spus foștilor colegi ce așteptări are de la partid: „Timpul luptelor politice interne a trecut, PNL a făcut toate schimbările necesare pentru a asigura o conducere capabilă și competenta. PNL are un lider ales, Ciucă, cu o solidă majoritate și astfel suntem în situația ca președintele PNL să fie premierul Guvernului României. Prioritate absolută este gestionarea crizelor și să luăm cele mai bune măsuri.”

Liberalii au fost îndemnați să nu uite de testamentul fostului președinte PNL, Dinu I.C. Brătianu.

Dinu Zamfirescu: „Aveți datoria să luptați din toate puterile ca la posturile de conducere să fie chemați numai cei pregătiți și cu valoare morală.”

Și tot pentru a marca ziua PNL, s-a organizat și o dezbatere la Biblioteca Centrală Universitară despre ce are de făcut partidul.

Nicolae Ciucă: „Și astăzi, dezvoltarea și solidaritatea cu cei mai vulnerabili trebuie să fie cuvintele cheie cu atât mai mult cu cât ne confruntăm cu o criză globală. Profesionalizarea politicii și a actului de guvernare prin apelul direct la elitele profesionale și academice este parte din demersul de recâștigare a încrederii. Nimeni nu se așteaptă la minuni peste noapte, dar pasul făcut astăzi este foarte important și de bun augur.”

Liberalii au fost îndrumați să treacă peste dispute și să își dea măsura valorii Brătienilor. La dezbaterile despre viitorul PNL au participat foști lideri liberali, simpatizanți, dar și liderul PMP, Eugen Tomac.

Nicolae Ciucă le-a mulțumit foștilor președinți liberali, dar nu și-a amintit numele singurei femei care a ocupat prima funcție în partid.

În nici un an de zile, liberalii au făcut mai multe schimbări la vârful partidului: de la Ludovic Orban, la Florin Cîțu și la Nicolae Ciucă.

Scurtă istorie

Pe data de 24 mai 1875 se înfiinţa Partidul Naţional Liberal. Printre membrii fondatorii s-au aflat figuri importante ale istoriei, ca Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, C. A. Rosetti, D. A. Sturdza şi alţii. Erau oameni care au făcut posibilă revoluţia de la 1848, Unirea de la 1859 şi instaurarea monarhiei în România.

În anul 1877, în perioada guvernării liberale, România și-a proclamat Independența, iar în 1882 PNL a pledat pentru introducerea sufragiului universal.

În perioada Primului Război Mondial, PNL s-a aflat la guvernare aproape neîntrerupt între 1914 și 1919, iar ţara noastră și-a împlinit obiectivul național al Marii Uniri.

În perioada interbelică, liberalii s-au aflat la putere în perioada 1922-1928 (cu o mică întrerupere între martie 1926 și iunie 1927) și apoi în intervalul 1933-1937, perioadă în care aceştia au promovat reforma agrară, organizarea administrativă unitară, o nouă legislație electorală și măsuri de refacere a economiei.

La 30 martie 1938 activitatea PNL a fost suspendată prin decretul regal al luI Carol al II-lea, apoi şi-a reluat activitatea pentru o scurtă poerioadă, după 23 august 1944, pentru ca în noiembrie 1947, după ce regimul comunist a instaurat un sistem totalitar, acesta să hotărască dizolvarea partidelor politice democratice, inclusiv a PNL, care și-a încetat activitatea.

CITIȚI ȘI 147 de ani de la înființarea Partidul Naţional Liberal. Mesajele președintelui Klaus Iohannis și al premierului Nicolae Ciucă

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite