PNL și USR au sesizat Curtea Constituțională în privința legii pentru combaterea spălării banilor

Raluca Turcan deputat PNL
Raluca Turcan deputat PNL
31 octombrie 2018, 16:23

„PNL şi USR au sesizat Curtea Constituţională cu privire la aspectele de neconstituţionalitate pe legea de transpunere a directivei privind prevenirea şi combaterea spălării banilor. În stilul caracteristic, preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedinte al PSD Liviu Dragnea a luat o directivă europeană şi s-a gândit să o folosească în reglarea de conturi, de data aceasta cu organizaţiile nonguvernamentale. Cu alte cuvinte, o directivă care a fost publicată la nivel european în 2015, pe care ar fi putut să o preia pe rând mai multe guverne şi majorităţi parlamentare să o transpună în Parlament, a fost acum îmbrăţişată de majoritatea PSDragnea în Camera Deputaţilor pentru a interzice, a bloca funcţionarea organizaţiilor care desfăşoară activităţi în interes public, în interes social şi a dezarma, de asemenea, persoanele vulnerabile social să apeleze la organizaţii nonguvernamentale”, a afirmat Raluca Turcan, liderul deputaţilor liberali, citată de Agerpres.

Turcan a subliniat că „PNL şi USD au sesizat, doar în baza a 6 articole din această directivă, 4 încălcări ale Constituţiei, plus o încălcare prin procedura prin care a fost votată această lege”.

„Să nu uităm că legea privind prevenirea şi combaterea spălării banilor a fost votată de două ori, cu aceeaşi procedură, în condiţiile în care Regulamentul a fost încălcat pentru că nu poţi să repeţi un vot, în cazul în care este suspectat de viciu, prin aceeaşi procedură. Cu alte cuvinte, sfidând regulamentul, încălcând Constituţia, în momentul de faţă o lege cu grave aspecte de neconstituţionalitate serveşte interesului preşedintelui PSD Liviu Dragnea în bătălia cu organizaţiile nonguvernamentale”, a adăugat Turcan.

Deputatul USR Stelian Ion a declarat că atacul PSD la democraţie se realizează pe mai multe planuri.

„Unul este justiţia şi este evident pentru toată lumea, altul este atacul împotriva jurnaliştilor sau împotriva libertăţii de exprimare şi am văzut şi acţiuni de descurajare a acestor activităţi. De asemenea, o a treia categorie de activităţi îndreptate împotriva democraţiei este aceasta, prin care au încercat să transpună în legea de implementare a directivei referitoare la spălarea banilor în sensul de a impune asociaţiilor şi fundaţiilor nişte obligaţii exorbitante care ar putea servi foarte clar la a se transforma într-un instrument de luptă împotriva acestor asociaţii şi fundaţii. Dacă le impui acestor asociaţii, şi sunt foarte multe şi PSD vizează mai ales asociaţiile şi fundaţiile care îndrăznesc să critice PSD, să critice politica guvernamentală, dacă îi pui unei astfel de asociaţii condiţii sub sancţiunea unor amenzi de milioane de lei, evident că le blochezi activitatea”, a explicat Stelian Ion.

El a enumerat mai multe motive de neconstituţionalitate.

„Este vorba despre o îngrădire a dreptului la libera asociere, prin aceste obligaţii impuse asociaţiilor şi fundaţiilor, este vorba de o încălcare a dreptului de protecţie a datelor cu caracter personal faţă de beneficiarii acestor servicii furnizate de asociaţii şi fundaţii şi este vorba şi despre o discriminare pe care au făcut-o în lege cei de la PSD – ALDE faţă de alte entităţi, alte organisme, de data aceasta politice, ale minorităţilor naţionale. Şi ne exprimăm speranţa că vom primi şi de data aceasta o soluţie favorabilă din partea Curţii Constituţionale, pentru că este ultima redută, este ultima modalitate în care putem opri acest atac îndreptat împotriva societăţii civile şi asociaţiilor şi fundaţiilor”, a mai spus Stelian Ion.

Camera Deputaţilor a adoptat săptămâna trecută proiectul legii combaterii spălării banilor, după ce votul a fost reluat.

Iniţial, proiectul a fost respins cu 163 de voturi „pentru” din cele 165 necesare, dar, la solicitarea liderului deputaţilor PSD, Daniel Suciu, votul a fost reluat şi s-au întregistrat 170 de voturi „pentru” şi 70 „împotrivă”. Proiectul a fost adoptat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă