PMB anunță ca Grădina cu Filme se redeschide în Piața Alexandru Lahovari

Grădina cu Filme redeschisă
Grădina cu Filme redeschisă
24 iunie 2020, 09:19

Ediţia a şaptea va avea loc între 24 iunie şi 13 septembrie, de marţi până duminică, şi va continua două dintre cele mai cunoscute programe: ‘Seara Filmului Românesc’, cu dezbateri din lumea cinematografiei autohtone, şi ‘Seara Filmului European’, în parteneriat cu institute culturale şi ambasade din România.

Şi în acest an, seara de miercuri va rămâne rezervată filmului românesc.

‘Publicul este invitat să descopere filmele româneşti într-o sesiune specială, alături de criticul de film Ileana Bîrsan, curatorul programului, care va susţine, după proiecţiile filmelor, o serie de dezbateri cu regizori, producători sau protagonişti de renume din industria cinematografică românească’, precizează PMB într-un comunicat.

Noutăţile din program în materie de film sunt ‘Seara Filmului de Dans’, ‘Seara Filmului de Fashion’ şi documentarele muzicale. Nu vor lipsi concertele acustice, spectacolele de teatru, improvizaţie şi stand-up comedy.

Bilete şi rezervări sunt disponibile pe pagina www.Bilete.ro şi la casa de bilete Creart din Piaţa Alexandru Lahovari nr. 7.

 

sursa agerpres.ro

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite