PMB: Tratamentele de combatere a țânțarilor vor începe pe 5 mai

ratamentele de combatere a țânțarilor vor începe pe 5 mai
ratamentele de combatere a țânțarilor vor începe pe 5 mai
29 aprilie 2020, 12:24

„Compania Municipală Eco Igienizare va acţiona pe întreg teritoriul Municipiului Bucureşti, utilizând toate utilajele din dotare. Astfel, se va interveni în toate parcurile din Capitală, pe aliniamentele stradale, scuaruri, spaţii verzi, cimitire, unităţi militare, zone cu vegetaţie abundentă, inclusiv în spaţiile mai puţin accesibile (străduţe, spaţii verzi din zone rezidenţiale, parcuri de mici dimensiuni)”, precizează sursa citată.

Vor fi folosite 12 maşini de mare capacitate (ULV) şi 6 maşini dotate cu atomizoare şi foggere.

PMB subliniază că se va interveni concomitent în toate sectoarele Capitalei, cu câte două maşini de mare capacitate- tip ULV – şi o maşină dotată cu atomizoare.

Acţiunile de combatere a ţânţarilor se vor desfăşura în intervalul orar 21.30 – 4.30 şi vor fi realizate cu informarea prealabilă a populaţiei, cu 24 de ore înainte, prin expunerea unor afişe amplasate la vedere.

Substanţa folosită este insecticidul Microsin, un produs avizat de Ministerul Sănătăţii pentru utilizarea la exterior, în zone rezidenţiale şi recreaţionale, fără efecte adverse asupra mediului înconjurător şi asupra organismului uman, menţionează PMB.

„Pentru anul 2020, în Planul Unitar de Acţiune, aprobat de Primăria Municipiului Bucureşti, sunt prevăzute 14 tratamente de combatere a ţânţarilor adulţi, care vor acoperi toate sectoarele Capitalei. Reamintim că, în scopul prevenirii înmulţirii insectelor dăunătoare, în data de 9 aprilie au fost deja demarate acţiunile de combatere a larvelor de ţânţari şi a căpuşelor, în zonele lacurilor din Capitală şi pe spaţiile verzi. Tratamentele de larvicidare şi de combatere a căpuşelor se efectuează zilnic, în intervalul orar 8.00-16.00”, se arată în comunicat.

 

sursa

sursa/agerpres.ro

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite