Suedia primește un ajutor nesperat după mai bine de zece zile de luptă cu incendiile de pădure: a început să plouă în zonele afectate. Dar, pericolul nu a trecut deoarece temperaturile rămân extrem de ridicate pentru peninsula scandinavă.
Deși plouă, nu va fi suficient pentru ca incendiile să se stingă de la sine. Cantitățile de apă nu sunt semnificative.
Dar pompierii nu sunt optimiști și spun că pericolul rămâne.
Robert Strid, șeful Departamentului Pompierilor: "Ploaia nu a avut niciun efect până acum pentru că nu a plouat suficient şi, pe de altă parte, vântul ajută focul să se răspândească în regiune".
Temperaturile nu au scăzut deloc, iar autoritățile au interzis grătarele în aer liber la nivel național, inclusiv în curțile particulare. De aproape două săptămâni, Suedia este devastată de incendii de vegetație declanșate de căldura neobișnuită pentru nordul Europei. Mai multe state au trimis în sprijinul statului scandinav echipe de pompieri și aeronave specializate.