Italia: Câinele, pașaport pentru plimbare

27 martie 2020, 08:45

Pentru Iron, un cățel din rasă jack Russel, a venit ora plimbării. E cu stăpâna lui care de altfel se bucură de această plimbare scurtă pentru că deplasările cetățenilor au fost drastic limitate de când Italia trece prin coșmarul numit COVID 19.

Ca și la noi, există doar câteva situații în care îți este permis să ieși din casă: cumpărături, farmacie și scurtă deplasare, lângă domiciliu, legată de nevoile animalelor de companie. Aceasta din urmă pare să fie porțița prin care s+au strecurat destui italieni că să mai iasă din casă deși nu au un câine.

”Azi dimineață, când stăteam la coadă la farmacie, un domn mi-a spus că persoana care-i plimbă câinele a fost oprită şi când i-au verificat adresa au descoperit că locuia la o distanţă de câţiva kilometri de reşedinţa proprietarului. Nu are nici un rost să te porţi aşa. Mai mult, dacă tot ne învârtim aşa o să ne îmbolnăvim şi apoi cine o să mai aibă grijă de bietele animale?”, se întreabă Patrizia Carboni, proprietară de câine.

Rozana de Lorentis locuiește în Roma. E trecută de 70 de ani și are un cățel, un bichon. Cu toate acestea preferă să nu-l scoată decât o dată pe zi afară, și  pentru o perioadă scurtă de timp, decât să-l împrumute doritorilor de o plimbare prin cartier. Mai e și perspectiva medicilor veterinari.

Nu toți mai au cabinetele deschise. Unii, cum e cazul Francescăi Ramadori, s-au gândit la urgențe așa că preferă să lase protile deschise numai că mulți proprietari s-au gândit că și așa au timp berechet așa că dau o fugă la veterinar chiar dacă patrupedul nu are nimic. Și după fiecare vizită cabinetul este dezinfectat. Toate acestea sunt însă excepețiile de la regulă pe care carabinierii le sancționează drastic.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite