Plenul Senatului a adoptat proiectul care prevede achiziționarea a 5 avioane F-16

Aparate F16
Aparate F16
9 decembrie 2019, 16:59

„Propunerea legislativă are ca obiect continuarea dezvoltării capabilităților operaționale aeriene cuprinse în Etapa de tranziție inițială a Concepției de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană în cadrul programului Avion multirol al Forțelor Aeriene. Intervențiile legislative vizează atribuirea contractelor de achiziție pentru pachetul de 5 avioane de la Guvernul Republicii Portugheze și a pachetului de bunuri și servicii complementar de la Guvernul Statelor Unie ale Americii, precum și faptul că se introduc derogări de la prevederile art. 173, art. 174 și ale art. 176 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală”, se arată în raportul Comisiei pentru apărare publică, ordine publică și siguranță națională.

Propunerea mai prevede ca Ministerul Apărării Naționale să trimită personal militar pentru îndeplinirea unor misiuni în afara teritoriului național, pentru executarea, îndeosebi, a activităților de instruire, operare, mentenanță.

„Prin proiectul de act normativ, se urmărește contiuarea dezvoltării capabilității operaționale aeriene cuprinse în Concepția de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană, cuprinsă în programul ‘Avion multirol al Forţelor Aeriene’, prin atribuirea contractelor de achiziție pentru pachetul de 5 avioane de la Guvernul Republicii Portugheze și a Pachedului de bunuri și servicii complementar de la Guvernul SUA”, se arată în expunerea de motive.

Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a solicitat premierului Ludovic Orban, în urmă cu două săptămâni, în ședința de guvern, introducerea pe ordinea de zi a proiectului de achiziție de avioane F-16, în cadrul Programului Avion Multirol.

Senatul este prima cameră sesizată. For decizional este Camera Deputaților.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă