Platformele pentru cumpărături destinate celor care nu se pot deplasa s-au dovedit foarte eficiente și au fost preluate şi în afara țării

Pandemia ne învaţă să ajutăm! Platformele pentru cumpărături destinate celor care nu se pot deplasa s-au dovedit a fi foarte eficiente, au fost preluate şi în străinătate. Și, se pare că au viitor şi după trecerea pandemiei. Voluntarii au împărţit şi împart alimente, medicamete şi alte bunuri tuturor celor care au apelat la ei prin aceste platforme. Iar clienţii plătesc doar costul cumpărăturilor, nu şi serviciul de transport. În viitor, prin aceste aplicaţii ar putea fi livrate alimente şi familiilor defavorizate.

25 Aprilie 2020, 19:09 (actualizat 25 Aprilie 2020, 20:48) Știrile TVR |
Ajutor și după pandemie
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Vecinul s-a mutat în spaţiul virtual a devenit vecinultău.ro, o platformă pe care cu un simplu click şi introducerea unei adrese afli câţi voluntari din spatiul virtual sunt în apropiere, gata să te ajute cu ce ai nevoie: cumpărături, medicamente sau plimbarea animalului de companie.

Proiectul vecinultau.ro are o istorie de doar câteva săptămâni, timp în care în jur de 1.400 de voluntari au reuşit să răspundă la mii de apeluri.

Beneficiarii, oameni care din diverse motive nu se pot deplasa în această perioadă, le transmit voluntarilor lista de cumpărături, alimente ori medicamente şi apoi primesc acasă produsele. Şi nu trebuie să achite decât valoarea bonului de casă, costul produselor.

Transportul, întregul serviciu este gratuit. Iniţiatorii proiectului vor ca platforma să funcţioneze şi după ce pandemia va trece. Au realizat cât de mulţi oameni pot fi ajutaţi. Dar şi cât de mulţi tineri sunt dispuşi să ajute

Următorul pas este ca pe platformă să fie adăugaţi producătorii locali, de la care oamenii să se aprovizioneze cu fructe şi legume proaspete.

Aceşti tineri entuziaşti şi creativi au adezvoltat aplicaţii similare pentru Germania şi Marea Britanie.

O altă platformă care îşi propune să-şi continue misiunea şi după această pandemie este "Cumpărături la uşa ta".

Marian Rădună şi partenerii săi au pus la punct un sistem prin care oamenii comandă pachete standard cu alimente perisabile sau neperisabile, medicamente sau produse de igienă şi, la fel, plătesc doar valoarea produselor. Livrarea este gratuită.

Iniţiatorii acestor aplicaţii reuşesc să strângă finduri care să îi ajute să se dezvolte prin diverse campanii.

Banii îi folosesc şi pentru a ajuta cu alimente familii nevoiaşe.

 

 

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 15°C 19°C
IASI 13°C 8°C
CLUJ 12°C 15°C
CONSTANTA 18°C 20°C
CRAIOVA 13°C 15°C
BRASOV 15°C 17°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI