Planurile Simonei Halep pentru 2020: O medalie olimpică și încă un Grand Slam. Campioana de la Wimbledon termină anul pe locul 4 WTA

3 noiembrie 2019, 20:32

Miracolul colaborării cu psihologul american Alexis Castorri a făcut din Halep o jucătoare capabilă să cucerească Grand Slam-uri, după perioadele dramatice ce au urmat finalelor pierdute la Roland Garros și Australian Open.

Cea mai importantă lecție pentru Simona Halep: „Că trebuie să fiu mai consistentă în timpul antrenamentelor și să mă pregătesc mai serios. Anul ăsta au fost cam multe suișuri și coborâșuri. Toate astea poate și din cauza că sunt de 6 ani în top și nu am avut o pauză mai mare de 3 săptămâni niciodată”.

„Nu trebuie să aibă îndoieli că este în stare să mai câștige un Grand Slam”,  îi transmite Castorri Simonei Halep, știind că sportiva visează la o medalie olimpică.

„Sunt nerăbdătoare să văd ce îmi rezervă anul 2020. Obiectivul meu principal este Olimpiada, sper să câștig o medalie, de aceea o să joc toate trei probele, și, bineînțeles, un Grand Slam, e binevenit”, spune Simona.

Debutul vacanței pentru sportiva noastră a început chiar la Shenzhen,  unde și-a rezervat două zile în plus de relaxare după eliminarea în grupe la Turneul Campioanelor.

„Am făcut o treabă grozavă, chiar dacă nu e cel mai bun an. Am câștigat Wimbledon, iar asta compensează mult. Nu sunt dezamăgită”, a mai declarat sportiva.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite