Planurile autorităților după ridicarea restricțiilor

3 mai 2020, 19:37

Autoritățile locale fac în fiecare zi calcule, de teamă că nu le ajung banii pentru toate măsurile de prevenție cerute de la București.

La Timișoara, primarul ar vrea să desființeze gardurile și să îi lase pe oameni să stea cât mai mult pe spațiile verzi.

La câteva sute de kilometri de Timișoara, spre nord, în Maramureș, se fac planuri pentru revenirea oamenilor la serviciu. Angajații marilor companii sunt testați înainte de a începe lucrul, ca să se reducă riscul îmbolnăvirilor.

În zona litoralului totul e pustiu. Plajele sunt goale, la fel și hotelurile. Autoritățile locale sunt însă mulțumite că cetățenii au respectat indicațiile și s-au protejat.

Sanatoriul balnear, altădată plin, este acum centru de carantină. Primarul spune că viața poate reintra în normal, imediat ce restricțiile se vor ridică.

Deși românii abia așteaptă „marea evadare” din 15 mai, după 2 luni de restricții, liderii de la centru îndeamnă încă la prudență.

Guvernul ia în calcul să declare stare de alertă, după încheierea stării de urgență, astfel încât să fie limitate unele activități. Ar putea fi permise totuși deplasările pentru concedii în unele stațiuni din țară.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite