Planuri pentru mai multe testări. Peste 40 de chimiști, biologi și biochimiști vor să fie detașați acolo unde este nevoie de ei

16 aprilie 2020, 18:37

Peste 40 de chimiști, biologi și biochimiști care au competențe și vor să lucreze în centrele unde se fac testări lucrează acum în mediul privat sau în spitale care NU tratează pacienți Covid. Ei vor să ajute, doar să fie detaşaţi acolo unde este nevoie de ei. Ministrul Sănătății a preluat propunerea şi săptămâna viitoare încep transferurile.

Acum funcţionează 57 de centre pentru testarea Covid în care sunt prelucrate zilnic 3000 – 4000 de probe. Autorităţile au tot anunţat că vor să identifice soluţii și să instruiască pesonal medical din spitale pentru a face mai multe teste. Dar există specialiști în genetică moleculară care cer să vina ajute în lupta cu pandemia. Au experiență și pot manevra mai repede și corect probele.

“Nu suntem medici și nici nu dorim să fim medici, suntem biologi, chimiști, biochimiști din sistemul sanitar, specializați pentru a lucra în sistemul sanitar din România. Sperăm să avem posibilitatea să demonstrăm tuturor cetățenilor pregătirea noastră”, spune Constanța Popa, președintele Ordinului Chimiștilor Biologilor și Biochimiștilor din România.

În Registrul național al biochimiștilor, biologilor și chimiștilor există 58 de specialiști în genetică moleculară. Doar 14 dintre ei prelucrează acum teste PCR pentru Covid. Ceilalți 44 așteaptă, încă, să fie implicaţi.

“M-am întristat să aud în media că există aparate de real time PCR dar nu sunt specialiști. Noi specialiștii existăm în laboratoarele de stat sau private.Este mare păcat pentru că se pierde timp prețios dacă nu suntem implicați cât mai repede”, spune Cristina Dragomit, biochimist, specialist în genetică moleculară..

Dacă acești specialiști în genetică vor fi mutați în centrel de testare așa cum este cel al Institutulului Cantacuzino, de exemplu, un calcul simplu ne arata că numărul de teste prelucrate într-o zi ar putea ajunge la peste 6.000. Adică ei vor putea face cel puțin 2.000 în plus la ce se face în acest moment.

“Am luat decizia ca toți acești specialiști să fie integrați în funcție de județele unde se află la Direcțiile de Sănătate Publică și la toate centrele de testare din județele respective. Se va da un ordin către Direcțiile de Sănătate Publică”, a explicat Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății.

Capacitatea de testare ar creşte şi dacă se vor exista aparate şi în zone în care ele nu există acum. Astfel, inclusiv probele fals pozitive sau fals negative vor fi repetate mai repede. La Spitalul din Medgidia, probele se trimit la Bucureşti pentru prelucrare. Săptămâna viitoare însă, o linie de testare va funcţiona şi în Medgidia.

În loc de 24-48 de ore, pentru un rezultat se va reduce timpul la 8-10 ore

România a trecut într-o nouă fază epidemiologică aşa că trebuie să crească numărul persoanelor testate. Specialiștii Ministerului Sănătății au stabilit să fie testaţi cu prioritate pentru noul coronavirus și alte categorii de persoane cu risc mare de forme severe și deces. Printre aceștia se numără pacienții oncologici, cei care fac dializa și angajații din căminele de bătrâni.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite