Planul de Sobrietate Energetică | Franța, economii masive de energie

7 octombrie 2022, 12:29

Prim-ministrul Elisabeth Borne a detaliat măsurile incluse în Strategia de Sobrietate Energetică pentru consumatorii casnici, industriali și pentru colectivitățile teritoriale.

Guvernul va sprijini populația pentru a-și izola mai bine locuințele și pentru modalități de încălzire care să protejeze mediul. Temperatura recomandată în case este de 19°Celsius, iar aparatele electrice să fie folosite în afara orelor de vârf.

Elisabeth Borne – prim-ministru, Franța: Sobrietatea e o necesitate. Am stabilit un obiectiv, reducerea consumului de energie cu 10 la sută, în următorii doi ani. Luăm măsuri de economisire globale, dar și țintite,  fie că e vorba de încălzire, iluminat. Acţionăm toate pârghiile. Reducerea consumului de energie trebuie să fie pe termen lung. Nu e ceva de moment, pe perioada iernii. E un nou mod de a gândi și de a acționa.

În clădirile publice se va păstra aceeași temperatură, care poate fi chiar de 18° Celsius în orele cu un consum mare de electricitate. Cu excepția dușurilor, apa caldă va fi oprită în aceste clădiri. Temperatura apei din piscine și din sălile de sport va fi coborâtă cu 1 până la 2° Celsius. Iluminatul stadioanelor va fi redus, la fel și iluminatul stradal.

Se va recurge la lucrul de acasă, acolo unde va fi posibil, iar angajații vor beneficia de o indemnizație.

Colectivitățile teritoriale vor primi anul viitor fonduri de peste un miliard de euro pentru a îmbunătăți randamentul termic al clădirilor publice și pentru a eficientiza iluminatul stradal și cel din interiorul administrațiilor.

Și consumatorii industriali sunt chemați să participe la aceste gesturi colective de economisire a consumului de electricitate și de gaz în lunile de iarnă.

Franța vizează independența din punct de vedere energetic și o reducere cu până la 40% a consumului de electricitate până în 2050.

 

 

RELATARE DE LA MIHAELA ANTOCHE

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Franța, prima țară cu o lege împotriva hainelor ieftine chinezești

Referendum la Paris, pe tema triplării tarifelor de staţionare pentru SUV-uri