Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Plante readuse la viaţă după 30.000 de ani de îngheţ

O echipă de oameni de ştiinţă din Rusia a reuşit să crească plante din fructe stocate în solul îngheţat de mai bine de 30.000 de ani. Veveriţele polare au fost cele care au depozitat acele fructe, descoperite pe malurile râului Kolmya din Siberia.

21 Februarie 2012, 11:13 (actualizat 21 Februarie 2012, 11:41) |
Veveriţa polară
Veveriţa polară
Planta readusă la viaţă

Echipa Institutului de Biofizică Celulară a reuşit să obţină plante din fructele vechi de mai bine de 30.000 de ani. Cercetătorii subliniază faptul că în acest caz este vorba de cel mai vechi material biologic care a putut fi readus la viaţă. Precedentul record a fost stabilit în Israel, unde au fost cultivaţi palmieri din seminţe vechi de 2.000 de ani.

Echipa a descoperit aproximativ 70 de bârloguri de hibernare folosite de veveriţe.

"Toate bârlogurile au fost găsite la adâncimi de 20-40 de metri în straturi care conţin şi oase de mamuţi, bizoni sau alte animale din epoca mamuţilor, precum şi rămăşiţe de plante", se menţionează în studiu.

Conţinutul bârlogurilor a fost îngheţat în permanenţă de acum 30.000 de ani, veveriţele preferând să depoziteze acele fructe în cea mai răcoroasă parte a habitatului lor.

Echipa de cercetători a încercat să germineze seminţele, dar experiementul nu a reuşit. Apoi, din fructe, au reuşit să obţină plante sănătoase, dar uşor diferite faţă de cele din aceeaşi specie care cresc în zilele noastre.

În cele din urmă, cercetătorii au utilizat elemente din fructe, denumite "ţesut placentar", pe care le-au multiplicat în laborator.

"Acesta este de departe cel mai bun exemplu de longevitate extremă a materialului vegetal", a comentat Robin Probert, şeful departamentului de conservare şi tehnologie al Millenium Seed Bank din Marea Britanie, citat de BBC. "Nu sunt surprins că este posibil să se găsească material vegetal atât de vechi, dar este o surpriză faptul că au găsit material viabil în ţesutul placentar mai degrabă decât în seminţe", a adăugat Probert.

Cercetătorii sugerează că acest studiu poate fi folosit în viitor pentru evaluarea condiţiilor climatice din mileniile trecute. Cea mai interesantă folosinţă pentru viitor ar fi aceea de a readuce la viaţă specii de plante dispărute.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SCI-TECH
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 23°C
IASI 25°C 23°C
CLUJ 18°C 19°C
CONSTANTA 24°C 20°C
CRAIOVA 24°C 22°C
BRASOV 20°C 18°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 22 Mai 2019, 14:41
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 22-05-2019
Deschidere: 8152.63
Maxim: 8155.58
Mimim: 8055.58
Variatie: -0.45%
TLV
2.12
0.71%
M
30.00
0.66%
FP
0.97
1.46%
SIF3
0.25
0.4%
SNP
0.36
5.39%
BRD
10.80
1.3%
DIGI
23.60
1.25%
EL
10.85
0%
TBM
0.31
0.32%
SNG
33.80
0.3%
ARHIVĂ ȘTIRI