Plante mai puțin cunoscute care ne-ar putea intra în meniu până în 2050

23 mai 2022, 16:45

Schimbările climatice cresc riscul unor „crize alimentare” severe, în cazul în care recoltele sunt afectate și prețurile produselor de bază cresc rapid în întreaga lume.

Diversificarea alimentelor pe care le consumăm este una dintre soluțiile care pot preveni foametea, spune cercetătorul de la Kew, dr. Sam Pirinon, citat de BBC.

„Știm că există mii de specii de plante comestibile în întreaga lume care sunt consumate de diferite populații și aici putem găsi câteva dintre soluțiile pentru aceste provocări globale ale viitorului”, spune el.

Din cele peste 7.000 de plante comestibile din întreaga lume, doar 417 sunt cultivate pe scară largă și utilizate pentru hrană.

Pandanusul (Pandanus tectorius) este un copac mic care crește în zonele de coastă din Insulele Pacificului până în Filipine. Frunzele sunt folosite pentru a aroma mâncăruri dulci și sărate din Asia de Sud-Est, în timp ce fructele asemănătoare ananasului pot fi consumate crude sau gătite.

(w400) Enset

Arborele poate creşte în condiții dificile, inclusiv pe secetă sau vânturi puternice, spune un cercetător de la Kew, dr. Marybel Soto Gomez.

„Este o plantă hrănitoare și rezistentă la climă, și delicioasă”, spune ea. „Ar fi grozav să ne diversificăm portofoliul alimentar pentru a include alimente adecvate și care pot fi cultivate în condiții dificile în întreaga lume”.

Dacă pandanusul poate fi folosit în mod durabil, fără a epuiza resursele pentru populația locală, ar trebui să-l cultivăm şi pe scară largă, spune ea.

Fasolea este un alt „aliment al viitorului”. Este ieftină, bogată în proteine și vitamine B și este adaptată la o gamă largă de medii, de la țărmurile oceanelor până la versanții munților.

Există 20.000 de specii de leguminoase în lume, dar folosim doar o parte dintre ele. Se crede că există sute în sălbăticie, încă necunoscute oamenilor de știință.

Fasolea morama (Tylosema esculentum) este un aliment de bază în unele părți din Botswana, Namibia și Africa de Sud, unde boabele sunt fierte cu porumb sau măcinate într-o pulbere pentru a face terci sau o băutură asemănătoare cu cacao.

(w400) Fonio

Nu toate leguminoasele sunt comestibile, dar experții explorează proprietățile diferitelor specii pentru a vedea care dintre ele ar putea oferi hrană și nutrienți.

Cerealele, care provin din ierburi, au și ele o diversitate uriașă, cu peste 10.000 de specii.

Fonio (Digitaria exilis) este o cereală africană hrănitoare folosită pentru cușcuș, terci și băuturi. Planta poate tolera condițiile uscate.

Enset sau „banana falsă” este o rudă apropiată a bananei, dar este consumată doar într-o parte a Etiopiei.

Fructul plantei asemănător bananei este necomestibil, dar tulpinile și rădăcinile amidonoase pot fi fermentate și folosite pentru a face terci și pâine.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite