Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

Plângere penală împotriva lui Traian Băsescu. Victor Ponta: Am fost primul care a semnat

Parlamentarii coaliţiei de guvernare au semnat plângerea penală pentru ameninţare şi şantaj împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi o vor depune miercuri la Parchet. UDMR consideră că demersul este exagerat, chiar dacă declaraţiile şefului statului sunt inacceptabile. La rândul său, preşedintele îi acuză pe premier ţi pe parlamentarii coaliţiei că au înfiinţat abuziv comisia Nana, ca să-l intimideze. Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că a fost primul care a semnat plângerea penală împotriva lui Traian Băsescu. TVR News a transmis LIVE declaraţii.

 

15 Aprilie 2014, 12:28 (actualizat 15 Aprilie 2014, 20:30) |
PSD îi face plângere lui Băsescu
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Declaraţii Victor Ponta: Am fost primul care a semnat plângerea. Dacă parlamentarul ameninţat de preşedinte ar fi făcut parte din orice grup parlamentar aş fi semnat plângerea penală cu acceaşi convingere.

Un preşedinte al ţării nu are voie să ameninţe un parlamentar doar pentru că el face parte dintr-o comisie de anchetă.  Este un gest intolerabil.

Prin ceea ce a făcut Traian Băsescu a aruncat în aer ideea că preşedintele controlează justiţia. Eu nu cred că este aşa. Dar cred că un preşedinte care spune: vezi, Gabi Firea că  dacă nu stai în banca ta, o să aibă probleme soţul tău, este cea mai mare lovitură dată credibilităţii justiţiei din România. Justiţia poate să treacă peste acest moment doar sancţionându-l pe cel care a încălcat legile şi a subminat un efort pe care România îl face de mult timp.

Din aceste două puncte de vedere: apărarea statului parlamentarului care face comisii de anchetă, indiferent despre cine este vorba şi în al doilea rând pentru a se dovedi ca justiţia nu ascultă ordinele lui Traian Băsescu era necesară această acţiune.

Este un gest extrem de important: mă aştept ca mulţi parlamentari să înţeleagă că trebuie apărată instituţia Parlamentului şi  independenţa justiţiei.

Sunt convins că fiecare dintre noi ar trebui, atunci când face declaraţii pro sau contra acestei iniţiative, să se gândească ce s-ar fi întâmplat - şi mă refer aici la Crin Antonescu direct - ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost ameninţată soţia domniei sale.

Cred că reacţia societăţii româneşti în ansamblu - salut opinia publică, analiştii, organizaţiile neguvernamentale care au luat atitudine, asta înseamnă că societatea românească are şanse să iasă dintr-o perioadă neagră, în care preşedintele se comportă ca un şef mafiot.  Cred că România are puterea să treacă peste acest regim şi comportament de mafie politică.

Nu cred că este vreun parlamentar care să poată să spună că ceea ce a făcut Băsescu este bine. Unii dintre parlamentari de frică, din laşiate nu vor avea curaj să-l supere pe preşedinte şi nu vor semna această plângere penală.

Chiar dacă era doar semnătura d-nei Firea din punct de vedere legal Parchetul trebuia să primească cererea.

Vreau să dau dovadă de solidaritate umană faţă de o mamă, faţă de o soţie care a fost ameninţată de preşedintele care ar trebui să apere cetăţenii.

Putem să explicăm tuturor că dacă semnezi o plângere nu eşti chemat la audieri şi, dacă eşti, eu o să mă duc.

Da, mă mut în sediul MAPN , pentru că săptămâna trecută a avut loc o înscenare. Înscenarea a constat în felul următor:  că se făcea trafic la mine în birou. Singurul lucru pe care parchetul l-a constatat este o convorbire între o persoană care se afla la mine în birou.Vreau ca activitatea mea să fie transparentă.

Pentru mine este foarte important ca instituţiile statului să poată verifica imediat dacă acuzaţiile sunt adevărate.

VIDEO
Declarație Gabriela Vrânceanu Firea
Declaraţii Gabriela Firea: Avocatul meu a redactat textul plângerii împotriva lui Traian Băsescu pentru două infracţiuni din Codul Penal: ameninţare şi şantaj. Sunt toate elementele constituite pentru cele două infracţiuni.

Mă simt ameninţată, în urma declaraţiei preşedintelui ţării că s-ar putea să nu-mi găsesc soţul acasă, dacă nu stau în banca mea şi nu sunt atentă pentru că şi pe moşia soţului meu sunt probleme, pe care dumnealui le-ar cunoaşte.

Simt permanent o stare de temere şi de îngrijorare în legătură cu viaţa mea, a soţului mei şi a familiei mele.

O televiziune titra: Şantajista Firea acuză şantajul. Este vorba despre o plângere în urma unei emisiuni jurnalistice. Înalta Curte nu a confirmat în totalitate cele din plângere şi după cum vedeţi nu sunt arestată, am primit o amendă administrativă.

VIDEO
Declarații Kelemen Hunor
Declaraţii Kelemen Hunor: La noi în grup nu am luat o decizie. Nu există obligativitate pentru niciun membru, fiecare analizează dacă doreşte individual, semnează, dar nu există obligativitate pentru grupurile noastre nici de la Senat şi nici de la Cameră pentru a semna această plângere penală.

Nimeni nu trebuie să accepte un astfel de şantaj. Condamn orice fel de şantaj sau ameninţare. Nu este acceptabil ca un preşedinte în funcţie, să facă o astfel de afirmaţii. Este inacceptabil ce a declarat preşedintele Traian Băsescu la un post de televiziune , a declarat Kelemen Hunor

Traian Băsescu are acces la tot felul de informaţii la care nu aveţi nici dvs. nici eu, a spus chiar dânsul asta, a adăugat Kelemen Hunor.

Primul-ministru Victor Ponta a participat, marţi, la şedinţa în Plen a Camerelor Reunite ale Parlamentului.

Premierul a declarat, luni, la Parlament, că, în urma declaraţiilor şefului statului la adresa senatoarei Gabriela Firea, va fi depusă, marţi, o plângere penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu, pe care o doreşte semnată de cât mai mulţi parlamentari, inclusiv din opoziţie.

El a spus că este vorba despre "un atac mafiot" al lui Traian Băsescu la adresa unui senator. "Am discutat cu toţii din punct de vedere politic şi legal consecinţele atacului pe care nu mă feresc să-l numesc un atac mafiot efectuat aseară de către Traian Băsescu împotriva colegei noastre, domna senator Firea. Am decis ca toţi parlamentarii, nu doar din coaliţia de guvernare, dar dacă sunt şi liberali, de la PPDD, sau de la PDL, care vor dori, până mâine (marţi - n.r.) avem o plângere penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu petru două infracţiuni: infracţiunea de ameninţare şi infracţiunea de şantaj", a declarat premierul Victor Ponta după şedinţa liderilor coaliţiei guvernamentale.

"E un abuz formarea comisiei parlamentare pentru investigarea achiziţiei de teren a familiei mele", a declarat preşedintele marţi seara, la Palatul Cotroceni. El a trecut în revistă fazele minciunilor privind tranzacţia de la Nana şi a dat explicaţii despre afirmaţiile recente la adresa senatoarei PSD Gabriela Firea.
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 28°C
IASI 26°C 28°C
CLUJ 25°C 27°C
CONSTANTA 22°C 24°C
CRAIOVA 25°C 26°C
BRASOV 25°C 26°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 22 Mai 2018, 03:46
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 21-05-2018
Deschidere: 8409.7
Maxim: 8409.7
Mimim: 8238.09
Variatie: -1.77%
TLV
2.36
2.49%
SNG
35.00
1.26%
SNP
0.34
1.6%
FP
0.96
0.72%
BRD
13.10
1.8%
TGN
367.50
3.45%
COTE
92.00
3.51%
EL
10.22
2.69%
ALR
3.40
7.86%
TEL
20.55
2.38%
ARHIVĂ ȘTIRI