Plan roșu de intervenție în județul Neamț, după ce un camion şi un microbuz s-au ciocnit. Șase persoane au fost rănite

12 octombrie 2017, 08:19

Accidentul a avut loc în localitatea Petru Vodă din comuna Poiana Teiului și s-a soldat cu rănirea a cel puţin șase persoane, dintre care un copil.

La locul accidentului au fost trimise șase ambulanțe și o autospecială de la ISU Neamț.

Toate cele 6 victime au fost preluate de ambulanțe și transportate la spitalele din Târgu Neamț și Bicaz. Un adolescent de 14 ani, aflat în stare mai gravă, a fost preluat de o ambulanță SMURD  de la spitalul din Târgu Neamț și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din Piatra Neamț, potrivit lui Adrian Rotaru, de la ISU Neamț.

Celelalte victime au leziuni ușoare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite