Litoralul românesc se mărește cu aproximativ 25 de kilometri. Plajele vor fi lărgite, iar falezele, care acum sunt aproape distruse, vor fi reparate. Ministerul Apelor şi Pădurilor a început a doua fază a proiectului de reducere a eroziunii de pe coastă, finanţat din bani europeni. Lucrările de pe sectorul cuprins între Periboina şi 2 Mai vor costa peste 500 de milioane de euro.
Cea mai erodată faleză este în Eforie Sud. Zona e închisă circulaţiei, pentru că pământul a luat-o la vale şi se poate prăbuşi oricând. De ani buni e în această stare, pentru că primăria a intabulat terenul, iar Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral susţine că este proprietar. Locul este în litigiu şi se aşteaptă sentinţa instanţei.
Toate plajele dintre Periboina și 2 Mai vor fi consolidate și chiar lărgite.
Există plaje pe care, din cauza eroziunii, nu ai loc să pui un cearşaf. După finalizarea proiectului, plajele vor avea o lăţime între 75 şi 100 de m.
După terminarea lucrărilor, turiştii se vor bucura de 25 de kilometri de plajă. Pe plajele noi, 30 la sută din spațiu va fi destinat turiştilor care stau pe cerşafuri.
Investiţia totală a proiectului de reducere a eroziunii de coastă va depăşi 700 de milioane de euro, iar lucrările vor fi gata, cel mai probabil, în 2020.