Pintea: Raportul controlului la INML a fost finalizat şi va ajunge la familia Alexandrei Măceşanu

Sorina Pintea cercetată pentru corupție
Sorina Pintea cercetată pentru corupție
22 august 2019, 16:08

Întrebată, joi, dacă a primit raportul Corpului de Control legat de cazul din Caracal, ministrul Sorina Pintea a răspuns că acesta a fost finalizat şi l-a primit în cursul nopţii de miercuri spre joi, urmând ca, cel mai târziu vineri, să ajungă la cel care l-a solicitat și care va decide dacă îl va da sau nu publicităţii.

„Am primit azi-noapte (miercuri spre noi noaptea – n.r.) raportul. Acesta trebuie să parcurgă nişte paşi legali, inclusiv să fie analizat astfel încât să nu existe date din anchetă care să fie publicate. După această analiză vom transmite raportul celui care l-a cerut şi care va decide dacă va publica parte din el sau nu”, a spus Sorina Pintea.

Ministrul Sănătăţii a cerut o ancheta la Institutul Naţional de Medicină Legală, după ce Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu, s-a prezentat la sediul Ministerului Sănătăţii pentru a depune o sesizare prin care a solicitat efectuarea unui control, acesta fiind nemulţumit de modul în care institutul a lucrat la cazul din Caracal.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite