Piloţii canadieni de la baza Mihail Kogălniceanu şi-au încheiat misiunea şi pleacă acasă. Timp de 4 luni, i-au ajutat pe români să facă poliţie aeriană. Prezenţa contingentului canadian a făcut parte din operaţiunea NATO de întărire a securităţii frontierei estice a Alianţei.
Din septembrie și până acum, piloții canadieni au adunat în jur de 200 de misiuni și câteva sute de ore de zbor. Ei s-au antrenat cu piloții români de MiG-21 Lancer, de F-16, dar au avut și zboruri de antrenament și cu F-urile 16 portugheze și elicopterele Black Hawk ale americanilor.
Două CF-18 Hornet interceptează un C27 Spartan al Forțelor Aeriene Române. Astfel de misiuni de antrenament au avut loc aproape zilnic în ultimele 4 luni.
Forțele Aeriene Canadiene au trimis în baza de lângă Constanța 4 avioane CF-18 Hornet și 135 de oameni. În locul lor vor veni anul viitor piloții britanici cu 4 avioane Eurofighter Typhoon.