Piețele din București sunt pline de pomi de Crăciun nevânduți. Ecologiștii oferă soluții

25 decembrie 2017, 16:07

Cine nu a reușit să își cumpere un brad și-l poate lua astăzi făraă niciun ban pe de străzile din București. Unii comercianți și-au abandonat marfa nevândută.

Este Sărbătoarea Crăciunului. Străzile sunt pustii, nici țipenie de om. Încă de la primele ore ale dimineții, domnul Gavriloaie ia la pas una dintre piețele centrale ale Capitalei. Aici găsește, în fiecare an, un brad falnic, aruncat de comercianți.

Mi-am luat un brăduț. Am ajutat-o și pe doamna cu un brăduț. Știam că asta se întâmplă, de ani de zile” – Petre Gavriloaie.

Bradul pe care l-a găsit aruncat l-ar fi costat în Ajun cel puțin 100 de lei. Comercianții au ținut la preț până în ultima clipă și au rămas cu marfa pe stoc.

Ecologișiti susțin că sunt soluții pentru ca brazii nevânduți să fie valorificați.

Alternative de reciclare există, dar pentru asta ar trebui găsiţi întreprinzătorii care să colecteze aceşti brazi abandonaţi şi să îi prelucreze. Inclusiv cetina poate fi prelucrată. Din centină se pot extrage uleiuri esenţile pentru cosmetice” – reprezentant Coaliția Natura, Erika Stanciu.

Sunt și firme care au găsit metode inedite să scape de stocuri. Vând brazii în Republica Moldova, unde Crăciunul este sărbătorit și pe rit vechi, pe 7 ianuarie.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite