Piaţa imobiliară dă semne de slăbiciune. Numărul vânzărilor a scăzut cu 26% în aprilie

27 mai 2022, 18:00

Municipiul Cluj Napoca uimeşte cu preţurile de pe piaţa imobiliară. De exemplu, un apartament de 2 camere şi 67 mp a fost scos la vânzare cu 330.000 de euro. Ceea ce înseamnă aproape 5 mii de euro metrul pătrat.

Pentru că preţurile se duc tot mai sus, mulţi români amână cumpărarea unei case, în timp ce alţii caută până când găsesc ceva pe măsura bugetului lor.

În Bucureşti, primele 3 luni ale anului vânzările au crescut foarte puternic, aşa încât cu toată reducerea din aprilie, numărul tranzacţiilor pe primele 4 luni din an este încă mai mare decât în aceeaşi perioadă din anul trecut.

Chiar dacă cifrele nu includ precontractele semnate pentru apartamente livrate în viitor, experţii imobiliari spun că este evidentă scăderea încrederii cumpărătorilor şi cred că vânzările vor fi reduse şi în lunile următoare.

Potrivit unei companii de consultanţă imobiliară, e nevoie de un salariu mediu încasat timp de 12 ani şi jumătate pentru un apartament nou în Cluj Napoca. În Bucureşti, Timişoara şi Iaşi indicatorul scade la aproximativ 8 ani.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Să fii proprietar de locuință, un lux tot mai greu de permis în România

Statul va garanta şi anul acesta creditul ipotecar prin programul Noua Casă