Florin Cîțu, despre negocierile cu USR: Soluţia viabilă este refacerea coaliţiei în jurul PNL

Preşedintele liberalilor, premierul interimar Florin Cîţu, a declarat, joi, că în acest moment "soluţia viabilă" pentru România este refacerea coaliţiei în jurul PNL, iar USR trebuie "să recunoască greşeala de a vota moţiunea de cenzură".

14 Octombrie 2021, 12:49 (actualizat 14 Octombrie 2021, 13:29) |

"Deciziile le luăm în forurile de conducere ale PNL. Noi avem deja o decizie BEx care spune foarte clar că nu putem să fim la guvernare cu partidul care a votat o moţiune împotriva noastră. Trecem foarte uşor peste modul în care am ajuns astăzi aici şi aud foarte mult în spaţiul public cuvântul 'responsabilitate', aruncat foarte uşor de la cei care au votat sau au depus o moţiune alături de AUR, de la cei care au votat o moţiune cu AUR şi PSD, de la cei care acum o lună au scos din guvern ministrul Sănătăţii şi au lăsat România fără ministru într-o perioadă dificilă. Este complicat să iei în serios acest cuvânt, responsabilitate, care vine de la aceşti oameni, dar unde suntem de acord cu toţii: că pentru România, importantă este stabilitatea. Şi refacerea coaliţiei este un lucru important, dar, bineînţeles, refacerea coaliţiei în jurul PNL, este soluţia pe care noi o avansăm care, din punctul nostru de vedere, este soluţia viabilă", a spus Cîţu într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, întrebat dacă PNL ar putea să susţină un guvern minoritar USR.

El a adăugat că cei de la USR ar trebui să îşi "recunoască public greşeala" de a vota o moţiune de cenzură împotriva Guvernului.

"Nu aş trece foarte uşor peste modul în care s-a ajuns astăzi aici. Nu poţi să spui că azi eşti responsabil când ai fost iresponsabil acum o săptămână, acum o lună, de o lună şi ceva avem un atac la acţiunile guvernului, avem o semnare de moţiune cu cei de la AUR, o majoritate cu AUR şi PSD. Şi acum să spunem că suntem responsabili. Dacă vrem să trecem peste acest moment, trebuie să recunoască o greşeală şi apoi putem să mergem mai departe. Când vorbim de responsabilitate, să asumăm unele decizii pe care le-am luat, să asumăm public că am greşit şi apoi să mergem mai departe", a susţinut Cîţu.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN POLITIC
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 19°C 15°C
IASI 17°C 11°C
CLUJ 14°C 11°C
CONSTANTA 19°C 13°C
CRAIOVA 18°C 14°C
BRASOV 15°C 11°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI