Petrecere organizată de Consulatul General al României la Torino, în parteneriat cu Ambasada României, în cinstea lui wrs, reprezentantul nostru la Eurovision

Wrs s-a întâlnit cu reprezentanți ai comunității românilor din Torino și jurnaliști la petrecerea organizată de Consulatul General al României la Torino, în parteneriat cu Ambasada României în Italia.

09 Mai 2022, 20:47 (actualizat 12 Mai 2022, 17:25) Știrile TVR |

A fost ultima zi de relaxare pentru concurenții Eurovision. De marți începe competiția, cu prima semifinală în care îi vom vedea, printre alții, pe reprezentanții Moldovei, ai Ucrainei și Bulgariei. Reprezentantul nostru, WRS, va intra în a doua semifinală, joi, pe 12 mai.

În această seară, WRS se bucură de toată atenția românilor din Torino, care au organizat o petrecere în cinstea lui.

Calificat în urma selecţiei naţionale din 5 martie, WRS va urca pe scena Eurovision Song Contest 2022 cu numărul 13 de intrare în concurs, cu piesa „Llamame”.

Alături de România, în a doua semifinală participă: Australia, Georgia, Cipru, Serbia, Finlanda, Azerbaidjan, San Marino, Israel, Malta, Muntenegru, Cehia, Polonia, Belgia, Macedonia de Nord, Suedia, Estonia şi Irlanda. Finala va avea loc sâmbătă, 14 mai, și va fi difuzată în direct și în exclusivitate la TVR.

Andrei Ursu, alias wrs, este un artist multidisciplinar cu o viziune unică. Înainte de a-și începe cariera de vocalist, e backup dancer în televiziune şi pentru alţi artişti, luându-i exemplul pe părinţii săi, ambii dansatori de muzică populară. În 2015, se lansează în muzică în trupa de băieţi SHOT. Doi ani mai târziu, părăsește proiectul şi se mută la Londra, unde îşi perfecționează abilităţile de compozitor. În ianuarie 2020, semnează un contract de înregistrare cu Global Records şi demarează proiectul său de muzică electro pop.

Pe lângă muzică, wrs îşi concepe adesea videoclipurile şi artwork-urile, oferind ascultătorilor o privire în lumea sa interioară.

Cea mai recentă piesă a lui wrs, "Amore'' feat. Ilkan Gunuc a ajuns pe locul 7 în Top Radio MediaForest, pe locul 12 în Top TV Bulgaria şi a atins un vârf în Top 200 Shazam #3 RO, #19 Bulgaria, #67 Moldova, fiind inclusă în playlisturile editoriale NMF Turcia, RO + Hit Dans, Yaz, Dance toată ziua. Totodată, piesa "Tsunami" a devenit o senzaţie internațională ajungând pe primele locuri în topurile din Bulgaria (#24 Radio, #3 TV, #3 Top 200 Shazam, #12 Apple Dance), România (#35 Top 200 Shazam, #19 Apple Dance).

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EUROVISION
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 32°C 31°C
IASI 28°C 29°C
CLUJ 29°C 29°C
CONSTANTA 28°C 28°C
CRAIOVA 30°C 27°C
BRASOV 28°C 26°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI