Personajul zilei a fost poate cel mai aproape de Cer. L-a găsit pe Dumnezeu și a încercat să ni-l explice și nouă. Cuvintele lui au schimbat destine și aproape că au valoare de proverb. Poate îl cunoașteți deja, dar merită să-i revedem oricând povestea.
Trebuie să ne golim de preaplinul Eu ca să între în noi un pic de Dumnezeu. Asta spunea personajul nostru de azi, Petre Tuțea.
Fiu de preot, avea ceva cultură creștină, pe care a cultivat-o cu obstinație.
Era omul zicerilor extreme și de multe ori bizare. "Dacă până la 30 de ani nu ești de stânga, n-ai inimă, dacă după 30 de ani mai ești de stânga și nu ești conservator, ești cretin". Când au auzit comuniștii aceasta afirmație, Țuțea trecuse de 30 de ani asa ca l-au băgat la închisoare.
A suportat-o cu stoicism și nici când a ieșit nu și-a schimbat opinia. Generația tânără nu-l cunoaște, generația aproximativ tânără și-l amintește pe un pat de spital, cu fes pe cap, răspunzând întrebărilor lui Vartan Arachelian, care-i lua un interviu.
Nu acela era Petre Țuțea. Era un om care îl găsise pe Dumnezeu și încerca, în felul lui extremist, să ni-l explice.