Petre Roman, despre acuzațiile din dosarul Revoluției: Este absurd. Nu am făcut parte din niciun fel de grup

Fostul premier Petre Roman s-a prezentat joi la Parchetul General, fiind citat de procurorii militari în dosarul ''Revoluţiei'' să-i aducă la cunoștință acuzațiile. Este vorba despre infracțiuni contra umanității, fapte imprescriptibile.

24 Mai 2018, 09:55 (actualizat 24 Mai 2018, 10:55) |
Petre Roman, declarație
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Oricine poate evalua. În seara lui 21 spre 22 decembrie, sunt la baricadă, se trage asupra noastră. Din cei 81 care ne aflam sunt masacrați 39. Eu scap cu viață, Dumnezeu mă ține în viață. După 24 de ore, aș face parte dintr-un grup care complotează să ucidă sute de români cu scopul de a prelua puterea. Este absurd, este grotesc, grupul ala nu exista, nu știu să fi făcut parte vreodată dintr-un grup, a  declarat Petre Roman, la ieșirea de la  audieri.

Procurorii Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus extinderea şi efectuarea în continuare a urmăririi penale în cazul fostului premier Petre Roman, sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii, în dosarul ''Revoluţiei''.

Pe 13 aprilie, preşedintele Klaus Iohannis a dat aviz favorabil cererii procurorilor de urmărire penală pe numele lui Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu.

Procurorul general Augustin Lazăr transmisese şefului statului cererea de efectuare a urmăririi penale faţă de Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu în dosarul ''Revoluţiei'' în legătură cu săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii.

La începutul lunii aprilie, fostul premier Petre Roman considera "extrem de surprinzătoare" cererea procurorului general Augustin Lazăr de efectuare a urmăririi penale în cazul său în dosarul "Revoluţiei", susţinând că în perioada invocată nu avea nicio calitate astfel încât să poată influenţa acţiuni militare.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 12°C 15°C
IASI 6°C 12°C
CLUJ 6°C 8°C
CONSTANTA 5°C 10°C
CRAIOVA 11°C 13°C
BRASOV 10°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI