Petiție pentru reintroducerea vacanței de iarnă din luna februarie. Reprezentanții industriei turismului invocă sănătatea copiilor, elevii și părinții au păreri împărțite

Reprezentanții industriei turismului cer reintroducerea vacanței de iarnă pentru elevi. Aceștia au inițiat și o petiție semnată de sute de persoane. Toți susțin că timpul liber petrecut de copii în aer liber, la munte, e foarte important pentru sănătatea lor. Nu toți părinții și elevii susțin această propunere. Și spun că prioritățile ar trebui să fie altele.

09 Februarie 2022, 18:06 (actualizat 09 Februarie 2022, 20:38) Știrile TVR |

Inițiatorii petiției dau exemplu mai multe țări din Europa unde elevii au vacanță în sezonul rece, ca să poată merge la munte, la schi. Dorință pe care o au și copiii și părinții de la noi.

Din cauză că lipsește vacanța de iarnă și stațiunile se confruntă cu probleme, susțin inițiatorii petiției.

Roxana Cojocea, președinte Organizaţia Patronală Poiana Braşov: A afectat destul de mult activitatea din perioada de iarnă şi mai ales în luna februarie, pentru că era dedicată copiilor, gradul de ocupare era maxim şi puteam să spunem că e un al doilea vârf de sezon.

Nu mai pot fi organizate nici tabere de schi, ceea ce ar putea duce la dispariția profesiei de monitor.

Problemele din structura anului școlar sunt altele, consideră o parte dintre părinți.

IULIAN CRISTACHE, Federația Asociațiilor de Părinți: Teoretic, ar trebui între semestre să existe o vacanţă, depinde cum reuşim să echilibrăm semestrele, aici este marea problemă de fond. Nu putem face învăţământul după nişte agenţi economici.

Și elevii au cerințe serioase în ceea ce privește structura anului școlar.

ARIANĂ DUDUNĂ preşedinte, Asociaţia Elevilor din Constanţa: Este foarte important să se țină cont de predictibilitate, structura anului să fie fixă și să nu se schimbe în timpul anului școlar și să se țină cont și de curbele de efort. Nu considerăm că ar fi oportună reintroducerea unei vacanțe în februarie și ar trebui să fie găsită altă modalitate prin care elevii să aibă și timp de odihnă.

Este al doilea an în care elevii nu au vacanță în februarie. Ministerul Educației pregătește noi modificări în structura anului școlar viitor.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SOCIAL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 29°C 27°C
IASI 24°C 24°C
CLUJ 21°C 19°C
CONSTANTA 24°C 26°C
CRAIOVA 23°C 22°C
BRASOV 22°C 23°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI