Pești morți pe râul Suceava, în urma poluării de la o stație de epurare. Avertismentul Prefecturii Suceava

Autorităţile din judeţul Suceava au dispus efectuarea unor verificări, după ce pe râul Suceava a fost înregistrată o mortalitate piscicolă ridicată, se arată într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Instituţia Prefectului din Suceava.

02 Iulie 2022, 11:37 (actualizat 02 Iulie 2022, 11:45) Știrile TVR |
Pesti morți, poluare

Potrivit sursei citate, la verificări participă specialiştii Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, Gărzii Naţionale de Mediu, Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor, Direcţiei de Sănătate Publică şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

"Specialiştii deplasaţi în teren au constatat mortalitate piscicolă masivă pe râul Suceava pe un tronson de 3 km din zona punţii Lisaura, respectiv 1 km amonte şi 2 km aval de aceasta. Pentru identificarea posibilei surse de poluare, angajaţii SGA Suceava au procedat la verificarea cursului râului Suceava pe un tronson de 5 km, de la pragul de priză al SC AMBRO SA până în aval de puntea Lisaura", precizează Instituţia Prefectului.

Autorităţile sucevene susţin că sursa de poluare o reprezintă Staţia de epurare ACET S.A. Suceava.

"S-a observat impactul negativ al evacuării apelor uzate epurate necorespunzător ce provin de la staţia de epurare a ACET S.A. Suceava, calitatea râului Suceava fiind degradată semnificativ de la clasele a II-a şi a III-a, la clasa a V-a de calitate. Impactul evacuărilor apelor uzate epurate necorespunzător asupra râului Suceava este accentuat atât de debitul scăzut al cursului de apă (4,04 mc/s), cât şi de debitul mare al apelor uzate (0,3 mc/s). Concentraţiile mari de substanţe nutritive (azot şi fosfor) evacuate au determinat eutrofizarea masivă a cursului râului Suceava, cu creşterea abundentă de alge, ceea ce a condus la scăderea concentraţiei de oxigen dizolvat în apă până la un nivel ce nu a mai permis desfăşurarea vieţii acvatice. Acest fenomen a fost accentuat atât de temperaturile deosebit de ridicate înregistrate în ultima perioadă, cât şi de viteza mică a apei în zona unde s-a înregistrat mortalitatea piscicolă", se mai arată în comunicat.

Prefectura face apel la populaţie să nu ridice şi să nu consume peştele mort din albia râului Suceava.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 34°C 35°C
IASI 28°C 31°C
CLUJ 31°C 32°C
CONSTANTA 28°C 28°C
CRAIOVA 35°C 35°C
BRASOV 29°C 31°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI