Peste două zile, portughezii votează pentru cele 230 de locuri ale Parlamentului de la Lisabona. Prima șansă o au socialiștii, care însă nu vor obține majoritatea

4 octombrie 2019, 18:47

Socialiștii, reprezentați de premierul Antonio Costa, stau bine în sondaje, câștigând un avans de un procent în fața opoziției de dreapta, adică 38%. Ar avea nevoie însă de 43-45 de procente ca să aibă majoritate. Cei 4 ani de guvernare a stângii portugheze se traduc printr-o creștere a nivelului de trai datorată creșterii economice constante.

Antonio Costa, liderul socialiștilor: „Cine dorește un guvern fără Partidul Socialist are multe alternative şi le doresc să se ducă pe apa sâmbetei căutând o alternativă dacă ei cred în ea.

Principalul partid de opoziție, social-democrații, formațiune care deși te poartă cu gândul spre stânga este totuși un partid de centru dreapta, este creditat cu mai puțin de 23 de procente.

Rui Rio, liderul social-democraților: „Nu eu am aruncat instituțiile în noroi, ei au scăzut nivelul şi dl. Santos da Silva a revenit la ceea ce a fost pe vremea când era membru al guvernului Socrates, spunând că-i place să ‘dea’ în dreapta.

Pentru cei care nu pot merge la urne duminică, votul a început în urma înregistrării electorale încă de sâmbătă. În total, aproximativ 60 de mii de persoane.

Așadar, și în Portugalia se anunță o cursă electorală extrem de strânsă, cu un rezultat puțin probabil concludent.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite