Peste 77% dintre părinţi nu doresc vaccinarea copiilor. Cherecheş: Ar fi trebuit să existe o campanie de informare având ca ţintă părinţii. Ministerul Educaţiei nu a făcut nimic

6 octombrie 2021, 19:22

Sorin Cîmpeanu a declarat că sunt trei situaţii posibile. Acolo unde există, cabinetele medicale şcolare au obligaţia testării elevilor, iar unde nu sunt astfel de cabinete Direcţia de sănătate publică va organiza echipe mobile. Totodată, elevii se pot testa oriunde altundeva şi vor prezenta rezultatul negativ.

„E regretabil că printr-o adresă semnată de un funcţionar al Ministerului Sănătăţii s-au adus completări unui ordin comun de ministru, lucru ilegal, deoarece o adresă nu este un act administrativ de natură a aduce completări unui ordin de ministru. (…) S-a înlăturat acest neajuns, s-a rectificat şi astăzi se va publica în Monitorul Oficial completarea la ordinul comun de ministru prin care am clarificat integral această situaţie”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educaţiei a mai anunţat că aproape 13.000 de elevi şi preşcolari şi circa 4.400 de angajaţi din învăţământ sunt infectaţi cu SARS-CoV-2. Potrivit ministrului, 11.090 de clase din învăţământul preuniversitar au cursurile cu prezenţă fizică suspendate, ceea ce reprezintă circa 8% din numărul total. Un număr de 278.000 de copii învaţă online.

Sorin Cîmpeanu a mai informat că 121 de şcoli au suspendat cursurile cu prezenţa fizică, dintre care 18 în Bucureşti, 19 în Timiş, 14 în Bihor. El a adăugat că în restul judeţelor se înregistrează una-două-trei şcoli în această situaţie sau niciuna.

Decizia ca şcolile şi grădiniţele să rămână deschise, indiferent de incidenţa cazurilor, este una greşită şi este o modalitate de a transfera responsabilitatea şi greutatea de la Ministerul Educaţiei pe umerii părinţilor şi a şcolilor” a declarat la TVR, expertul în sănătate publică, Răzvan Cherecheş.

Tot ce a anunţat cu atâta încredere domnul ministru sunt decizii care ar fi trebuit luate înainte de începerea şcolii. Nu avem în acest moment nicio informaţie nouă faţă de ce nu ştiam la începutul verii. Ca şcolile să poată funcţiona în condiţii de siguranţă e nevoie de testare, ventilaţie, distanţare, mască şi vaccinarea personalului. Pe parcursul verii, Ministerul Educaţiei nu a făcut nimic, a aşteptat să înceapă şcoala şi pe urmă, din pix, a anulat limita de şase la mie la rata de incidenţă, ca şcolile să continue, spunând că educaţia trebuie făcută faţă-n faţă (…) Treaba Ministrului Educaţiei ar fi fost să pregătească şcolile peste vară. Nu a făcut nimic din acest lucru (…) Ar fi trebuit să existe o campanie de informare având ca ţintă părinţii, despre cum se face testarea, care este avantajul şi de ce nu există niciun pericol pentru copiii care sunt testaţi“ a mai declarat Cherecheş.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite