Peste 60% dintre companii vor să își cheme angajații la birou, din martie. Sociologi: Angajatul, prizonier în propria casă, după un an de telemuncă

60% dintre companii vor să îşi cheme angajaţii la birou în martie. Cu toate acestea aproape jumătate dintre angajaţi spun că de acasă au lucrat mai mult şi au fost mai eficienţi. Cel puţin asta arată un studiu făcut în domenii precum IT, comerţ, servicii financiare, sănătate, logistică şi producţie industrială.

27 Ianuarie 2021, 17:53 (actualizat 27 Ianuarie 2021, 21:13) |
Sondaj- Companiile vor să reia munca la birou, din martie
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Ionuț lucrează pentru o companie din domeniul IT. E mulțumit că de la începutul pandemiei muncește de acasă.

Dacă tendința de scădere a numărului de infectări se menține, tot mai multe companii vor să reia munca de la birou. Astfel, mai bine de jumătate dintre managerii chestionați au în plan să își cheme angajații la lucru din luna martie. În timp ce 4% dintre companii vor ca aceștia să lucreze de acasă definitiv.

65% dintre angajații chestionați spun că au lucrat de acasă în ultimul an.

Deși 40% dintre aceștia susțin că au lucrat mai mult timp şi au fost mai eficienţi, 30% spun că au fost la fel de eficienți deși au lucrat mai puțin.

Iar aproape jumătate dintre participanții la studiu susțin că starea de spirit le-a fost destul de mult afectată.

Sociologul Gelu Duminică: Sunt companii care sunt de un an de zile în telemuncă și deja angajatul se simte cu ghilimele de rigoare, prizonier în propria casă și confundă foarte mult spațiul personal cu spațiul profesional, și simte ceea ce se numește oboseală cronică, în mai mare măsură decât înainte.

Acealași studiu mai arată că în jur de 19% dintre angajați și-au pierdut serviciul, 16 procente au intrat în șomaj tehnic, iar 11% au avut mai puțin de lucru.

Cu toate acestea, mai bine de trei sferturi au încredere în siguranța locului de muncă, în timp ce 22% se tem pentru jobul lor. Sondajul a fost realizat de platforma online Undelucram.ro în perioada noiembrie-decembrie 2020. Au răspuns 3.752 de angajați și 583 de manageri de resurse umane din toată țara. Marja de eroare este de +-4%.

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 12°C 7°C
IASI 5°C 5°C
CLUJ 7°C 8°C
CONSTANTA 8°C 5°C
CRAIOVA 12°C 11°C
BRASOV 6°C 6°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI