Peste 600 de ziarişti au murit în lume din cauza COVID-19

Cel puţin 602 ziarişti au murit anul trecut în lume în urma infectării cu noul coronavirus, mai mult de jumătate dintre ei (303) în America Latină, iar în Europa recordul negativ îl deţine Italia, cu 37 ziarişti ucişi de COVID-19, a anunţat marţi ONG-ul Press Emblem Campain (PEC), relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

05 Ianuarie 2021, 15:13 (actualizat 05 Ianuarie 2021, 15:15) |
Peste 600 de ziarişti au murit în lume din cauza COVID-19

Numărul real este cu siguranţă mai mare, întrucât uneori nu este specificată cauza morţii şi în unele ţări nu există informaţii fiabile, menţionează acelaşi ONG, care de obicei documentează atacurile asupra jurnaliştilor, dar acum a făcut şi o analiză a incidenţei COVID-19 în sectorul mass-media.

''Având în vedere trăsăturile profesiei, ziariştii care fac muncă de teren pentru a informa sunt în mod special expuşi virusului. Unii dintre ei, mai ales cei independenţi şi fotoreporterii, nu pot pur şi simplu să lucreze de acasă'', a declarat secretarul general al Press Emblem Campain, Blaise Lempen, care din acest motiv cere ca lucrătorii din mass-media să fie incluşi în rândul persoanelor care au prioritate la vaccinarea împotriva COVID-19.

Cele mai multe decese asociate COVID-19 în rândul jurnaliştilor s-au înregistrat în Peru (93), Brazilia (55), India (53) şi Mexic (45). În Europa, după Italia, cu 37 de decese, urmează Spania şi Franţa, cu 6, respectiv, 5 decese.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 7°C
IASI 4°C 4°C
CLUJ 3°C 6°C
CONSTANTA 7°C 12°C
CRAIOVA 4°C 6°C
BRASOV 4°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI