Peste 5 milioane de elevi au revenit la cursuri odată cu redeschiderea școlilor în Italia

Aproximativ 5,6 milioane de elevi au revenit la cursuri luni, odată cu redeschiderea şcolilor pe aproape întreg teritoriul Italiei, după mai bine de 6 luni de pauză din cauza pandemiei de COVID-19, informează agenția dpa, preluată de Agerpres.

14 Septembrie 2020, 17:00 (actualizat 14 Septembrie 2020, 17:05) |
Școli redeschise în Italia / FOTO: Captură YouTube

''Este o zi importantă pentru întreaga naţiune'', a spus prim-ministrul Giuseppe Conte.

În unele regiuni, redeschiderea şcolilor a fost amânată pentru săptămâna viitoare, în timp ce în Tirolul de Sud unităţile de învăţământ s-au deschis mai devreme, pe 7 septembrie.

În total, în Italia sunt peste 8 milioane de copii cu vârstă şcolară.

Redeschiderea şcolilor se dovedeşte a fi o mare provocare logistică şi organizaţională, în contextul temerilor legate de o posibilă nouă creştere a numărului de contagieri.

''Va exista o creştere a numărului de noi cazuri pozitive, dar una limitată, nu ar trebui să ne speriem'', a declarat profesorul Franco Locatelli, expert în sănătate publică, pentru publicaţia Corriere della Sera.

Şcolile au fost nevoite să reamenajeze sălile de clasă pentru a asigura distanţa de un metru între elevi. Dacă acest lucru nu este posibil sau dacă elevii se află în mişcare, trebuie să poarte măşti.

''Nu cred că elevii vor avea prea multe probleme. Bineînţeles, nu va fi ca în ceilalţi ani, dar să sperăm că vor putea să se concentreze în continuare'', a declarat o mamă din Roma pentru site-ul de ştiri Agenzia Vista.

Pentru a facilita distanţarea socială, guvernul a comandat 2,4 milioane de pupitre pentru o singură persoană, dar livrarea acestora este întârziată şi nu se aşteaptă să se finalizeze înainte de noiembrie.

Există, totodată, probleme generalizate în ceea ce priveşte numărul insuficient al cadrelor didactice, al personalului auxiliar şi al spaţiului din clase, dificultăţi pentru care guvernul a fost criticat de opoziţie.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 11°C
IASI 9°C 6°C
CLUJ 2°C 3°C
CONSTANTA 9°C 13°C
CRAIOVA 7°C 9°C
BRASOV 8°C 10°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI