Peste 40 de milioane de euro din fonduri europene, investite în Găgăuzia. Regiunea autonomă alege apropierea de Rusia, pe fundalul propagandei

1 mai 2023, 20:36

Găgăuzia este o unite administrativa teritorială care rămâne orientată spre Rusia. Asta în ciuda sprijinului consistent, de peste 40 de milioane de euro din fonduri europene investite în ultimul deceniu.

Găgăuzii aleg influenţa rusă din cauza propagandei care critică Europa şi trece sub tăcere faptul că Vestul e cel care le îmbunătăţeşte, de fapt, viaţa.

Învățământul, sănătatea, infrastructura dar şi economia din unitatea teritoriala administrativa Găgăuzia au beneficiat de bani europeni.

În acelaşi timp, Guvernul României a reparat majoritatea grădiniţelor şi investeşte în construcţia unui bloc nou la Liceul „Mihai Eminescu” din Comrat. Mai mult, cu sprijinul UE, în ultimul an la Comrat a fost deschis un hub de susținere a afacerilor, care va facilita exportul produselor locale pe piaţa europeană.

Mulţi locuitori cred însă că aceste ajutoare vin din Rusia şi Turcia.

În unitatea teritorială administrativă Găgăuzia, aproape toţi locuitorii vorbesc limba rusă, panourile, anunțurile, plăcuțele cu denumirea străzilor sunt toate în rusă. Mulţi dintre cei cu care am discutat la Comrat ne-au spus că vor pace, unii însă justifică invazia Rusiei în Ucraina.

Găgăuzii informaţi admit că localnicii sunt victimele propagandei, că forţele pro-ruse duc o politică anti-Chişinău, anti-europeană.

Analiştii susţin că dezinformarea este folosită de politicieni și propagandiști pro-ruşi din Găgăuzia.

La mijlocul lunii mai, doi candidaţi pro-ruşi s-ar putea înfrunta în turul doi al alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Maia Sandu: Vladimir Putin mizează pe grupările criminale pentru destabilizare