Peste 40 de cazuri de Covid în Parlamentul European în ultima săptămână. Voturile vor avea loc online, iar plenara nu se va mai ține fizic

Parlamentul European ia măsuri, după ce în ultima săptămână au fost înregistrate peste 40 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Astfel, plenara programată la Strasbourg nu va mai avea loc fizic, eurodeputații urmând să participe la ședințe și să voteze online, potrivit unor decizii luate de conducerea PE.

15 Octombrie 2020, 11:08 (actualizat 15 Octombrie 2020, 12:23) |
Parlamentul European, Strasbourg / FOTO: CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO, foto.agerpres.ro

Accesul în sediile Parlamentului European este strict reglementat: vor putea intra în aceste sedii doar europarlamentarii și staff-ul care participă la ședințe ce nu pot fi amânate, precum negocierile cu Comisia Europeană și Consiliul UE pe dosare esențiale (așa numitul trilog).

Rata de infectare cu noul coronavirus crește atât în Belgia, cât și în Franța, unde funcționează cele două sedii principale ale Parlamentului European.

Noile măsuri se adaugă celor luate deja marți, 13 octombrie, când președintele Parlamentului European, David Sassoli, a decis ca minimum 80% din timpul de lucru al angajaților instituției să fie în regim de muncă la domiciliu.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 11°C
IASI 8°C 10°C
CLUJ 4°C 4°C
CONSTANTA 8°C 9°C
CRAIOVA 10°C 9°C
BRASOV 5°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI