Peste 3 mii de cutii în care erau ascunse droguri printre banane ar fi ajuns în România. Anchetă în plină desfășurare în Bulgaria

18 august 2019, 16:44

Drogurile, cu valoarea de peste 2,5 milioane de euro pe piața neagră, au fost descoperite întâmplător de muncitorii care descărcau fructe.

Cocaina se afla în pachete de câte 2,5 kg, ascunse în așa fel încât, la deschiderea cutiilor, doar bananele erau la vedere. Pachetele erau învelite în folie metalică, pentru a nu fi depistate de scanerele cu raze X.

Cutiile fuseseră aduse cu vaporul din Ecuador, via Italia.

Întreaga încărcătură a ajuns în portul Burgas pe 27 iulie.

Kaloian Kaloianov, reprezentant local al Ministerului de Interne: „Urmărim acum întreaga încărcătură de 400 de tone, trimisă către diferite destinații. Dar, până în prezent, nu am găsit alte cantități„.

Ancheta e în plină desfășurare în Bulgaria. În acest moment sunt interogați martorii. După cum afirmă autoritățile, s-a dat de urma unui singur export din întreaga cantitate.

Georgi Chinev, procurorul șef din Burgas: „3.240 de cutii au fost exportate în România. Asta s-a stabilit până acum„.

S-a stabilit și proveniența bananelor: sunt produse în 32 de ferme din Ecuador. Și acolo se face anchetă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite