Peste 200 de mii de persoane au fost vaccinate de pompierii francezi în două zile

Pompierii francezi implicați în campania de vaccinare
Pompierii francezi implicați în campania de vaccinare
10 martie 2021, 10:48

„Medicii şi infirmierele noastre au vaccinat puţin peste 200.000 de persoane sâmbătă şi duminică, reprezentând 40% din totalul injecţiilor administrate în cadrul acestui prim weekend de vaccinări în masă”, a declarat preşedintele Federaţiei Naţionale a Pompierilor din Franţa (FNSPF), Gregory Allione.

„După ce am primit aprobarea din partea guvernului joi după-amiază, pompierii s-au mobilizat în masă şi au răspuns prezent pentru ca totul să fie pregătit în 36 de ore”, a adăugat el.

„Şi suntem pregătiţi să facem din nou acelaşi lucru încă din acest weekend, dacă ni se va cere (…) şi dacă ne vor fi furnizate vaccinurile”, a continuat Gregory Allione.

Pe lângă operaţiunea de vaccinare, „pompierii au participat la montarea, pregătirea şi echiparea sutelor de centre şi puncte de vaccinare instalate în toată Franţa, de la gimnazii la cazărmi şi până la stadioane şi parcuri”, a reamintit oficialul francez.

Cei 253.000 de pompieri din Franţa sunt într-un procent de 80% voluntari, iar mulţi dintre ei exercită o profesie în timpul săptămânii şi sunt disponibili să participe la misiuni de salvare în weekenduri.

În faţa creşterii numărului de cazuri de COVID-19, guvernul de la Paris a cerut accelerarea campaniei de vaccinare, rezervată pentru moment doar rezidenţilor din aziluri, persoanelor de peste 75 de ani, celor de peste 50 de ani cu probleme medicale şi angajaţilor din sectorul sănătăţii.

Însă oferta este mult mai mică decât cererea. Potrivit autorităţilor sanitare franceze, 4,4% dintre adulţii din Franţa au primit o primă doză de vaccin anti-COVID-19, reprezentând 3,16 milioane de persoane.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite