Peste 17 tone de deşeuri de aluminiu, oprite la intrarea în ţară, în vama Nădlac

Deşeuri
Deşeuri
16 iunie 2021, 12:01

Autotrenul era condus de un român în vârstă de 37 de ani, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri din aluminiu de la o societate comercială din Olanda pentru o firmă din România.

„Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului General Bucureşti din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. În urma analizei documentelor prezentate la controlul de frontieră, s-a constatat faptul că încărcătura supusă controlului nu îndeplineşte condiţiile legale de intrare pe teritoriul ţării, şoferul neavând documentaţia necesară prevăzută de lege pentru transferul de deşeuri. În total, vehiculul transporta 17.194 de kilograme de deşeuri”, a informat, miercuri, Poliţia de Frontieră Arad.

Autorităţile au blocat intrarea în ţară a TIR-ului şi continuă cercetările.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite