Peste 10 milioane de lei, sancțiune de la ANPC pentru Blue Air, din cauza curselor anulate din 15 iunie, până în prezent

Aeronavă Blue Air
Aeronavă Blue Air
4 octombrie 2022, 21:55

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a desfăşurat o amplă acţiune de control pentru a verifica modul de respectare a prevederilor legale privind serviciile de transport aerian ale operatorului. Au fost verificate iniţial zborurile anulate în perioada 15.06.2022 – 30.08.2022 şi ofertele practicate de operatorul economic atât pe site-ul oficial, www.flyblueair.com, cât şi pe pagina oficială de Facebook a acestuia sau din aplicaţia Blue Air. Verificările s-au extins în urma informaţiilor apărute în spaţiul public despre anularea tuturor zborurilor din 06.09.2022 până în 10.10.2022.

“Astfel, echipa de control a constatat utilizarea practicilor comerciale incorecte pe scară largă, de către operatorul economic. Având în vedere prevederile art. 3 pct. 3 din Regulamentul (UE) nr. 2017/2394 al Parlamentului European și al Consiliului din 12.12.2017, aceasta înseamnă orice acţiune sau omisiune care contravine legislaţiei care protejează interesele consumatorilor şi care a adus, aduce sau ar putea aduce prejudicii intereselor colective ale consumatorilor care îşi au reşedinţa în cel puţin două state membre diferite de statul în care îşi are originea sau a avut loc acţiunea sau omisiunea în cauză sau pe teritoriul căruia este stabilit comerciantul responsabil de acţiunea sau omisiunea în cauză’, se arată în comunicat.

„Iată că Blue Air execută ultimul zbor și pleacă de pe piață, așa cum spuneam încă de acum trei luni. De la ultima sancțiune și până la această a doua evaluare, peste 100.000 de consumatori trec prin ceea ce au trecut și primii, în ultimii doi ani. Unde au ajuns banii acestora, pe ce au fost cheltuiți și cum vor putea fi recuperați vreodată rămâne o mare enigmă. Unul dintre avioanele companiei zace pe o pistă a aeroportului Băneasa, fără ambele motoare. Oare câte curse ar fi trebuit să execute, în condițiile în care, fără propulsive, acesta nu se putea deplasa nici măcar pe DN1. Fără combustibil, fără taxe de aeroport plătite, fără salarii achitate la zi, încă mă întreb cum urmau să se execute cursele și de ce au fost promovate, în condiția în care se știa că nu pot fi duse la bun sfârșit. Nu mai vorbesc și de faptul că fără avioane lucrurile s-ar fi complicat și mai tare. Au sau nu au toate aceste lucruri? Mă întreb pentru că nouă reprezentanții companiei nu au vrut să ne răspundă. Declar public că mă supun testului poligraf pentru următoarele aspecte: dacă reprezentantul companiei ne-a spus că ia în calcul plecarea de pe piață în toamnă, dacă acesta ne-a povestit că nu vor mai avea avioane cu care să ducă la bun sfârșit cursele. La câți bani lipsesc din buzunarele consumatorilor, amenzile aplicate de către Autoritatea noastră mi se par extrem de mici. Îmi cer scuze fiecărui păgubit pentru anii trecuți, în care lucrurile puteau fi mai ferm sancționate”, declară Horia Constantinescu, președinte ANPC.

Concluziile cercetărilor realizate de comisarii ANPC au arătat că: operatorul economic Blue Air Aviation SA nu a propus angajamente sau un plan de măsuri reparatorii pentru consumatori în termenul stabilit de autorităţile competente în perioada analizată, respectiv 15.06.2022 – 12.09.2022, au fost afectați 150.227 consumatori din 23 state membre ale Uniunii Europene,  practica operatorului economic a avut caracter repetitive valoarea prejudiciilor suferite de consumatori se ridică la suma de 19.582.065,96 EUR (echivalent, calculat la valoarea cursului din 16.09.2022), respectiv 96.447.549,47 LEI (echivalent, calculat la valoarea cursului din 16.09.2022), pentru perioada analizată şi reprezintă doar valoarea biletelor achiziţionate, în realitate prejudiciul fiind mult mai mare rambursarea efectivă a contravalorii biletelor pentru zborurile anulate s-a realizat la un număr foarte mic de pasageri la care s-a rambursat efectiv, respectiv au fost rambursate 598 rezervări (reprezentând 0,7% din totalul de 80.826 rezervări anulate), suma totală a rambursărilor efective fiind echivalentul a 115.016,11 EUR (0,6% din suma totală a rezervărilor anulate, respectiv 19.582.065,96 EUR )un procent de 9,8% din suma totală de rambursat, respectiv suma de 1.924.762,33 EURO s-a rambursat în wallet (portofelul electronic), reprezentând 10.685 de rambursări, potrivit comunicatului ANPC.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite