Pesta porcină – Au fost soluționate mai puțin de 100 de dosare pentru acordarea de despăgubiri, din aproape 2.000 de exploatații afectate

29 august 2018, 15:26

Valoarea despăgubirilor plătite celor afectaţi de pesta porcină africană se ridică la 222.060 de lei. Până acum au fost finalizate dosare de evaluare aferente despăgubirilor pentru un număr de 1.890 de exploataţii, a indicat într-o conferinţă de presă preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Geronimo Brănescu.

„În ceea ce priveşte despăgubirile acordate celor afectaţi de pesta porcină africană, până la această dată au fost finalizate dosare de evaluare aferente despăgubirilor pentru un număr de 1.890 de exploataţii, cu o valoare totală de 6.789.410 lei. Dintre acestea, până în prezent, au fost plătite 84 de dosare, cu valoare totală de 222.060 de lei. De asemenea, se află în curs de finalizare evaluarea unui număr de 681 de dosare”, a declarat Brănescu.

Conform datelor prezentate de către şeful ANSVSA, până acum, în cele 11 exploataţii comerciale de mare capacitate, precum şi în exploataţiile de tip A au fost ucişi 73.351 de porci.

„În zona de sud-est au fost afectaţi 25 de porc mistreţi. Detaliat, în Satu Mare au fost descoperite 6 focare în gospodăriile populaţiei şi 10 cazuri la mistreţ, cea mai mare densitate de mistreţ. În judeţul Bihor, 28 de focare în gospodăriile populaţiei şi un singur caz la mistreţ. În judeţul Sălaj nu avem focare în gospodăriile populaţiei şi avem doar 4 cazuri la mistreţ. În sud-est, Tulcea este cel mai afectat judeţ, cu 544 de focare, din care 537 în gospodăriile populaţiei, un focar într-o exploataţie de tip A, 5 focare în exploataţii comerciale industriale şi un focar într-un abator aparţinând unei exploataţii comerciale. În Brăila, au fost identificate 34 de focare în gospodăriile populaţiei şi 6 în exploataţii comerciale. În Constanţa, 54 de focare în gospodăriile populaţiei şi niciunul la mistreţ, iar în Ialomiţa 94 de focare în gospodăriile populaţiei şi două cazuri la mistreţi. În judeţul Galaţi, avem două focare în gospodăriile populaţiei, iar în judeţul Ilfov există 4 focare – primul într-o anexă a unei stâne, apoi un focar într-o pădure din Ştefăneşti şi două focare în gospodăriile populaţiei. În judeţul Călăraşi, avem nouă focare, toate în gospodăriile populaţiei. Evoluţia bolii este în permanenţă monitorizată atât prin examene clinice, cât şi prin examene de laborator”, a detaliat Geronimo Brănescu, citat de Agerpres.

Astăzi, preşedintele Klaus Iohannis a cerut guvernului măsuri pentru stoparea răspândirii pestei porcine și despăgubirea cât mai rapidă a producătorilor afectați

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă