CORESPONDENȚĂ DE MIHAELA ANTOCHE

Personalul medical este epuizat în spitalele din Franța, din cauza îmbolnăvirilor Covid

În fața avalanșei de contaminări, paturile din spitalele franceze se ocupă rapid, iar medicii sunt puși de multe ori în situația de a căuta locuri libere în alte spitale. Cadrele medicale au cerut, în stradă, condiții mai bune și personal suplimentar, în timp ce guvernul face apeluri pentru vaccinare. Textul de lege care prevedea transformarea permisului sanitar în permis de vaccinare s-a întors de la Senat în Adunarea Națională, pentru o nouă dezbatere.

15 Ianuarie 2022, 19:40 (actualizat 15 Ianuarie 2022, 19:44) Știrile TVR |

“Domnule Darwish, aş dori să vă verific, să văd cum sunteţi şi să vă spun că veţi fi transferat pentru că, de astăzi, nu mai avem niciun pat în unitatea Covid”.

Astfel de situații apar în multe spitale din Franța. Paturile nu sunt suficiente, personalul este subdimensionat din cauza demisiilor sau din cauza îmbolnăvirilor, așa cum se întâmplă la spitalul din Bry-sur-Marne, în regiunea pariziană.

ABIGAEL DEBIT, medic: De exemplu, în serviciul de urgenţă, 70% din personal a demisionat în timpul diferitelor valuri de Covid. Există o oboseală reală, de fapt.

La spitalul din Bry-sur-Marne sunt 13 paturi la terapie intensivă, iar 10 sunt ocupate de pacienți Covid, majoritatea nevaccinați.

NICOLE LEGAYE, pacient: Fac parte din acest grup de oameni care nu se pot vaccina. Am o contraindicaţie serioasă împotriva vaccinurilor, aceasta există şi nu vorbim despre asta, este o altă categorie.

AURELIE LUCE, medic: Auzim regrete, mulţi care spun "sunt tânăr, nu am nevoie". Când ajung la spital, când trebuie puşi la oxigen, îşi exprimă adesea regretul pentru întârziere, că nu sunt vaccinaţi.

Avalanșa de cazuri de contaminare determină ocuparea rapidă a secțiilor din spitale. Cadrele medicale sunt epuizate după aproape doi ani de criză sanitară. Sute de medici și asistente au ieșit în stradă în această săptămână, pentru a cere guvernului suplimentarea personalului și condiții de bune de lucru.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 15°C 19°C
IASI 13°C 8°C
CLUJ 12°C 15°C
CONSTANTA 18°C 20°C
CRAIOVA 13°C 15°C
BRASOV 15°C 17°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI