TELEJURNAL REGIONAL

Permisul de conducere, greu de obținut la Cluj-Napoca. Doar unul din trei candidați promovează examenul auto

Carnetul de șofer nu se obține ușor la Cluj-Napoca. Cel puțin asta o arată cifrele făcute publice de Prefectura Județului Cluj.

16 Iunie 2021, 10:30 (actualizat 16 Iunie 2021, 11:15) |

La proba practică, doar 1 din trei candidați reușesc să îl convingă pe polițistul examinator că merită carnetul de șofer. Instructorii spun că o cauză majoră pentru insuccesul elevilor ar fi traficul infernal din oraș.

Procentul candidaților care au obținut carnetul în ultimele luni abia a trecut de 33% din cei care au ajuns la proba practică, având în vedere că peste 40% din cei care au făcut școala de șoferi nu au reușit să treacă nici de cea teoretică.

Potrivit datelor comunicate de Prefectura Județului Cluj, din martie și până la finalul săptămânii trecute au fost planificate și au susținut examenul pentru permisul de conducere, proba teoretică 17.022 de persoane.

Dintre acestea, peste 9.000 au promovat examenul. În schimb, la probă practică, din 14.000 de candidați înscriși, doar 4.965 au fost declarați admiși.

Instructorii auto spun că traficul infernal din oraș le dă bătăi de cap candidaților. Mai mult, ei le recomandă viitorilor șoferi să studieze foarte bine legislația rutieră înainte să înceapă orele de condus.

În fiecare an zeci de mii de clujeni își depun dosarele pentru a obține permisul de conducere, categoria B.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN TELEJURNAL REGIONAL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 8°C
IASI 6°C 2°C
CLUJ 4°C 2°C
CONSTANTA 15°C 13°C
CRAIOVA 6°C 6°C
BRASOV 7°C 5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI