Perioada de înregistrare pentru votul prin corespondență la alegerile parlamentare s-a încheiat

Vot prin corespondență la alegerile parlamentare
Vot prin corespondență la alegerile parlamentare
23 octombrie 2020, 08:58

Potrivit Autorității Electorale Permanente, un număr total de 39.238 de români din diaspora au depus cereri de înregistrare pentru acest tip de vot.

Cele mai multe cereri au venit de la românii din Marea Britanie – 9.224, Germania – 5.772, Italia – 3.378, Spania – 3.338, Franţa – 2.769.

Peste o mie de solicitări au fost depuse de românii din Belgia, Olanda, Elveţia, Austria, SUA, Irlanda.

Totodată, 3.939 de români din afara graniţelor s-au înscris pentru a vota la parlamentare la o secţie de votare. În acest caz, termenul limită de înscriere în Registrul electoral ca alegător în străinătate a expirat pe 21 septembrie.

Conform legislaţiei în vigoare, înregistrarea ca alegător prin corespondenţă sau la o secţie de votare a început pe 1 aprilie 2020 şi se încheie odată cu expirarea a 15 zile de la data începerii perioadei electorale, adică în data de 21 septembrie. În cazul votului prin corespondenţă, termenul a fost prelungit cu încă o lună.

La alegerile parlamentare îşi exercită dreptul de vot în afara ţării doar cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate. Aceştia votează pe 5 şi 6 decembrie.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite