Pericol de explozie lângă Combinatul petrochimic de la Pitești. Un bazin de combustibil a luat foc

11 iunie 2021, 10:54

La numărul de urgență 112 a fost făcută o sesizare despre incendiul izbucnit la un bazin de combustibil al unui operator economic de pe Drumul 23, lângă Combinatul petrochimic de la Pitești. Focul s-a manifestat la o un rezervor cu păcură și la clădirea administrativă a firmei de aproximativ 200 mp.

Pompierii au intervenit cu 8 autospeciale cu apă și spumă şi au stropit permanent cele trei rezervoare de lângă cel care a luat foc.

Un echipaj SMURD a acordat îngrijiri medicale unui bărbat care a suferit arsuri de gradul 1 la mâini și scalp.

La fața locului au ajuns și polițiștii și comisarii Gărzii de Mediu Argeș, care spun că nu a fost pericol de poluare a orașului.

Firma ar putea să fie amendată cu 60 de mii de lei, dacă se va dovedi că este vinovată de producerea incidentului. Oricum, activitatea a fost sistată, pentru că din primele date a rezultat că unitatea era în procedură de autorizare pentru rezervorul în cauză.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite