Percheziţii la Piteşti, în dosarul copilului mort după anestezie. Activitatea clinicii de stomatologie a fost suspendată

19 februarie 2020, 14:34

Polițiștii au descins ieri seară la sediul clinicii stomatologice din Pitești și nu au plecat cu mâinile goale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Argeş, ei au ridicat documente şi înscrisuri cu valoare probatorie, precum şi un aparat folosit pe parcursul procedurii medicale.

Polițiștii au ajuns și la casa medicului care a făcut analgosedarea.

Toate probele ridicate vor fi folosite ca probe în dosarul penal în care doctorul este cercetat pentru ucidere din culpă.

Între timp, activitatea clinicii a fost suspendată complet, până la finalizarea anchetei.

 

 

 

 

 

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite