Percheziţii în Arad şi Timiş, în cazul unui dosar de proxenetism. Saloane de masaj erotic erau folosite ca paravan pentru practicarea prostituției

25 mai 2023, 09:33

21 de persoane urmează să ajungă în fața anchetatorilor pentru a fi audiate.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara împreună polițiști din cadrul B.C.C.O. Timișoara efectuează 13 percheziţii domiciliare pe raza județelor Arad și Timiş, în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea a două grupări infracţionale organizate, specializate în comiterea infracțiunilor de proxenetism şi efectuare fără drept de operaţiuni cu substanţe susceptibile a avea efect psihoactiv, care au acționat în zona de vest a României.

În cauză s-a reținut că, în perioada iunie 2021 – mai 2023, sub paravanul a patru societăţi comerciale, au fost constituite două grupuri infracţionale organizate, specializate în comiterea infracţiunilor de proxenetism, în variantele înlesnirii practicării prostituţiei şi tragerii de foloase materiale de pe urma practicării prostituţiei de către un număr de 11 persoane de sex feminin. Activitatea a fost desfășurată în cadrul a două saloane de masaj erotic, unde au fost distribuite substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive, clienţilor celor două stabilimente.

La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara urmează a fi conduse 21 de persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă