Percheziţii DNA la sediul societăţii Oracle România. Directorul Sorin Mîndruţescu a fost audiat miercuri seară de procurorii anticorupție

7 august 2019, 17:37

ACTUALIZARE Sorin Mîndruțescu a plecat de la sediul DNA înainte de miezul nopții.

Șeful Oracle România a fost audiat de procurori.

ACTUALIZARE Directorul Oracle România, Sorin Mîndruțescu, a ajuns miercuri seară la sediul DNA.

El a subliniat la intrarea în sediul instituţiei că „este vorba de o neînţelegere”.

ACTUALIZARE Surse judiciare au menţionat că între Oracle Romania şi o altă companie s-ar fi acordat anumite contracte, iar pentru acestea s-ar fi solicitat drept mită anumite sume de bani.

Potrivit aceloraşi surse, vizat de anchetă este directorul pe ţară al companiei, Sorin Mîndruţescu, la domiciliul căruia ar fi, de asemenea, efectuate percheziţii miercuri după-amiază.

“La acest moment nu pot face niciun comentariu, întrucât nu cunosc ce acuzaţii formulează procurorii. Ceea ce pot spune este că am răspuns cu deschidere tuturor solicitărilor procurorilor şi că voi adopta o astfel de conduită şi pe viitor. Desigur, prin avocatul meu, voi cere să aflu mai multe elemente din dosar, însă, fiind o procedură în curs, voi rămâne rezervat cu declaraţiile, apreciind că ele trebuie făcute doar în cadru instituţional. Vă mulţumesc pentru înţelegere”, este reacţia lui Sorin Mîndruţescu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă